Ministerul Sănătății a alocat anul acesta 244 milioane de lei pentru continuarea celor 5 programe speciale (acțiuni prioritare–AP) demarate în 2014 destinate îngrijirii celor mai grave cazuri internate în spitale și pentru implementarea a 2 noi programe anul acesta.

 

“€După ce anul trecut am alocat 200 milioane de lei pentru implementarea cu succes a 5 programe care asigură achiziția de medicamente, materiale sanitare și reactivi necesare îngrijirii celor mai grave cazuri internate în secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI), finanțarea stenturilor pentru pacienții cu Infarct Miocardic Acut (IMA) tratați în urgență, asigurarea defibrilatoarelor implantabile intracardiace pentru salvarea pacienţilor cu tulburări cardiace de ritm a căror viaţă se află în pericol iminent (profilaxia Morții Subite), a medicamentelor trambolitice necesare bolnavilor cu Accident Vascular Cerebral Acut (AVC), finanțarea dispozitivelor medicale speciale de osteosinteză pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute (TRAUMĂ), în 2015 dezvoltăm programe de chirurgie endovasculară și intervenții endoscopice digestive”, a declarat Nicolae BĂNICIOIU, ministrul Sănătății.

Astfel, în cadrul programului de Chirurgie Endovasculară Periferică (AP-EVA), Ministerul Sănătății asigură materiale consumabile necesare tehnicilor moderne de intervenții endovasculare care asigură rezolvarea unor cazuri severe fără intervenție chirurgicală deschisă, cu rezultate superioare.

În acest program au fost incluse un număr de 8 spitale care au dotarea și expertiza profesională necesară:

Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare “Academician Vasile Cândea” București,
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof.Dr. C.C. Iliescu” București,
Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” Cluj Napoca,
Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași,
Spitalul Județean de Urgență Tg. Mureș, Institutul de Boli Cardiovasculare, Transplant Tg. Mureș, Spitalul Județean Timișoara).

Alte 19 spitale vor fi finanțate în cadrul Programului de intervenție endoscopică digestivă (AP-ENDO) pentru achiziția de materiale consumabile specifice intervențiilor endoscopice digestive necesare pacienților cu Hemoragii Digestive Superioare, Ictere mecanice obstuctive, Neoplasmele esofagiene sau alte tipuri de neoplasme ale tubului digestiv:

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”,
Spitalul Clinic Colentina Bucureşti,
Institutul Clinic Fundeni,
Spitalul Clinic de Urgență București,
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti,
Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Ioan” Bucureşti,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa,
Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr.Constantin Opriş” Baia Mare,
Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu – Severin,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu,
Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor”
Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova,
Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf.Spiridon” Iași
Institutul Regional de Oncologie Iaşi
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş,
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara).

Comments

comments