De peste 600 de ani, țara Românească este vegheată de Sfânta Muceniță Filofteia – serbată cu mare evlavie pe 7 decembrie – ale cărei sfinte moaște se află la Curtea de Argeș.

 

Ea a trăit la începutul secolului al XIII-lea pe teritoriul actual al Bulgariei. Moaștele sale se găsesc în biserica mănăstirii din Curtea de Argeș.

Racla în care se odihnesc moaștele Sfintei Filofteia a fost restaurată în anul 2004, la Monetăria Statului. S-a drapat lemnul cu catifea roșie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat piciorușele de sprijin, confecționate din aluminiu.

În plus, s-au înlocuit bucățile deteriorate din lemnul de chiparos. Meșterii de la Monetăria Statului, conduși de Vasile Vasile, au fost șocați când au găsit scris pe săculețul care învelea moaștele un blestem.

Istoria consemnează că speriat că moaștele sfintei vor fi împrăștiate, Mitropolitul Cosma a rostit:

“€Poruncim cuvioșiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeșului, să le pecetluiești într-un săculețu de bogasin nou lăsându-i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. Și așa pecetluite să le/ așezi în sicriu. Și să știe fieșcare/ să se ferească a nu cuteza să ciupească/ cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui/ a cuteza a să atinge/ să ia. Într-a acesta și chip să urmezi/! Și să fii blagoslovit! 1791, mai 10.” (sursa: wikipedia)

Comments

comments