Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost oaspetele special şi supriza pregătită de organizatori pentru cea de a doua ediţie a “Ziua Renault”, eveniment desfăşurat duminică pe platforma Dacia de la Mioveni.

 

Însă, la fel ca şi la precedenta vizită la uzină, cea din campania electorală. Iohannis a arătat o totală lipsă de respect şi apreciere pentru gazdele sale, alegând să vină la uzină cu … o maşină germană!

Dacă în campanie a coborât dintr-un BMW, în loc să vină cu o maşină Dacia, duminică a sosit pe platforma cu Mercedesul prezidenţial.

Iohannis este astfel singurul oficial de rang înalt din România care şi-a permis vreodată să sfideze atât de vizibil conducerea concernului Renault care asigură cea mai mare parte din exporturile României şi mare parte din PIB, susţine zeci de mii de locuri de muncă şi o întreagă industrie.

Niciun alt preşedinte sau premier român de până acum nu a îndrăznit să vină la uzină într-o altă maşină decât una de producţie autohtonă. Mai mult, premierul Ponta foloseşte Dusterul ca maşină oficală, la fel şi alţi miniştri ai cabinetului său, iar Traian Băsescu nu numai că a cumpărat în nume propriu primul SUV produs la Mioveni, dar nu a mers, cât timp a fost preşedinte, decât cu Logan sau Duster!  

Comments

comments