VIDEO! IPJ Argeș. Ca în teatru, și în viață! Poliția te învață!

Legea este cea mai grea lecție, pentru că, deși nu ți-o predă nimeni, dai examen din ea după vârsta de 14 ani, examen la care nu poți copia pentru că ți se va spune: „Ești pe cont propriu, de acum, copile!”.

Pe 2 martie, într-un cadru inedit, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a lansat ”Campania „LAW IS COOL!”, campanie de informare și responsabilizare pentru reducerea faptelor de violență din mediul școlar. Evenimentul de lansare a avut loc la Teatrul Alexandru Davila și a beneficiat de sprijinul tuturor instituțiilor implicate în acest proiect.
Activitatea a debutat printr-o scurtă piesă de teatru, pusă în scenă de copiii talentați de la Cercul de Teatru al Palatului Copiilor Pitești, coordonați de doamna profesor Violeta Bocancea.

”Prin acest moment artistic ne-am dorit să ilustrăm o parte din trista realitate, care, de cele mai multe ori, duce la comportamente antisociale sau chiar la săvârșirea de infracțiuni. De asemenea, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Consiliului Județean Argeș, Corpului Național al Polițiștilor, C.J.R.A.E. Argeș, Consiliului Județean al Părinților și Consiliului Județean al Elevilor au subliniat, prin alocuțiuni, importanța și necesitatea unei astfel de campanii și, mai ales, rolul și strânsa colaborare între instituții pentru ca proiectul să își atingă scopul dorit.

Mulțumim copiilor pentru entuziasmul și dăruirea cu care s-au implicat în acest proiect și tuturor factorilor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului!”, transmite Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.

Având în vedere că necunoașterea legii nu poate fi invocată pentru a justifica încălcarea acesteia, este lesne de înțeles care este motivul pentru care educația în domeniul legal trebuie să fie prezentă în viețile noastre, de la o vârstă cât mai mică.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, prin Biroul Siguranță Școlară, demarează campania „LAW IS COOL!”, campanie de informare și responsabilizare pentru reducerea faptelor de violență din mediul școlar.

Campania „LAW IS COOL!” se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Consiliul Județean Argeș, Corpul Național al Polițiștilor și C.J.R.A.E. Argeș.
Campania își propune realizarea unei colaborări reale și eficiente între școală, autoritățile locale și familie pentru identificarea, monitorizarea și prevenirea comportamentelor antisociale și a infracțiunilor prin implicarea factorilor educaționali, instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și a instituțiilor cu responsabilități în domeniul protecției copilului.

Pe parcursul campaniei, o echipă multidisciplinară, formată din polițist, asistent social din cadrul Serviciului/Compartimentului de Asistență Socială, consilier educațional școlar, se va deplasa la fiecare unitate de învățământ gimnazial și liceal și va desfășura activitățile în timpul orelor de dirigenție.

Polițistul va prezenta un ghid legislativ constituit la nivelul Biroului Siguranță Școlară ce cuprinde aspecte de natură juridică privind răspunderea contravențională și penală a minorului, fapte de natură contravențională și penală ce au incidență în mediul școlar, modalități de sesizare în cazul în care sunt victime/martori la fapte antisociale.

Asistentul social va promova în cadrul activităților serviciile și prestațiile disponibile la nivel local conf. prevederilor art. 118, 119 și 120 din Legea nr. 272/2004.

Consilierul școlar/psihologul va prezenta modalități practice de gestionare non-violentă a conflictelor elev-elev, elev-cadru didactic, elevi-părinți, promovând posibilitatea acordării de servicii de consiliere a acestora la nivelul unității de învățământ, iar profesorii diriginți vor beneficia de ghidul legislativ și de informațiile prezentate în cadrul activității și vor disemina informațiile în ședințele cu părinții la nivelul claselor.

*Scopul campaniei „LAW IS COOL!” este de a diminua riscul infracțional și victima în rândul minorilor* prin implicarea autorităților locale cu atribuții în protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel încât să se realizeze identificarea timpurie a situațiilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului și acordarea serviciilor și prestațiilor specifice, reducând astfel manifestările antisociale din mediul școlar și din societate.

Campania se va desfășura în perioada 8 martie-iunie 2022 și se va implementa în toate unitățile de învățământ preuniversitar din mediul urban și rural, în toate clasele V-VIII, respectiv clasele IX-XII. Prin activitățile desfășurate, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vor aduce la cunoștință elevilor, cadrelor didactice, părinților și opiniei publice principalele atribuții, dar și instrumentele folosite pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în rândul elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here