Joi, 1 octombrie, în Complexul Comercial Slava s-a organizat un eveniment unic în Argeş, “Ceaiul de la Slava”.

 

Iniţiativa acestui proiect inedit i-a aparţinut managerului Aurelia Pînzari. Un eveniment care nu a avut pretenţia unuia monden, ci mai degrabă a unuia care clădeşte simpatii şi apropie. Prin acest eveniment, Slava nu a dorit să vândă mobilă, ci să deschidă de acum o tradiţie a întâlnirilor şi poveştilor, la un ceai, un loc în care se împărtăşesc idei despre nevoile şi gusturile în materie de desing interior, accesorii, tendinţie, posibilităţi de reinventare, şi de fiecare dată o oază de relaxare, alături de un invitat special, precum cel de săptămâna trecută, marele actor, regizor şi om de televiziune Florin Călinescu. De la “Ceaiul de la Slava” nu putea să lipsească Denisa şi Raluca – trupa Bambi, cele două fiind şi imaginea Casei de Mobilă Slava din Piteşti.

SC. SLAVA SRL, cu sediul în Piteşti, înfiinţată în 1993, are ca obiect de activitate producţia şi comerţul de mobilier. În decursul anilor şi până în prezent, SC. SLAVA SRL a devenit un brand important în comercializarea mobilei la nivel naţional, colaborând cu cele mai importante magazine din ţară.

Slava dispune de un showroom de prezentare de 6000 mp.

Slava Mobilier la Comanda a fost creat din dorinţa de a oferi servicii complete la cel mai înalt nivel profesionist în desidn-ul interior atât pe plan local cât şi internaţional.

Slava Mobilier la Comanda pune la dispozitia clienţilor săi realizarea gratuită de proiecte de către un designer cu o vastă experienţă. Serviciile sunt complete, de la consiliere, proiectare până la management-ul de proiect pentru a livra amenajarea dorită în forma finală la “cheie”.
Slava Mobilier Stil oferă mobilier caracterizat prin calitate, rafinament şi eleganţă.

Comments

comments