„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta este o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni.  Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi”.
Asta scria, în 1880, Mihai Eminescu, în calitate de jurnalist politic la cotidianul Timpul, despre clasa politică de atunci. Un text peste care, deşi au trecut 132 de ani, dacă nu aş fi citat sursa, cu greu cineva şi-ar fi dat seama că se referă la moravurile clasei politice de acum 100 şi ceva de ani şi nu la ale celei de azi. Şi pentru că nimic nu este nou sub soare, nici presa noastră cea de toate zilele nu pare să se fi schimbat prea mult în ultimii 132 de ani. Ce a scris Eminescu atunci este la fel de valabil şi astăzi. Asta ca să nu ne mai mirăm de ce, spre exemplu, evenimentele din ultimele zile sunt prezentate diferit de la un post de televiziune la altul sau de la un ziar la altul.
„Precum orice casă are cloaca sa, aşa şi ziaristica îşi are canalele sale de scurgere, pentru ca orice tingire să-şi afle capacul şi orice om – semenii. Nu zicem că presa este întotdeauna de rea-credinţă, mai întâi însă că aceşti oameni nu ştiu în faptă ce vor – sau nu vor ce ştiu. Viaţa internă, în comparaţie cu exteriorul ei, s-ar putea compara cu o femeie a cărei corp e plin de boale greţoase şi adânci, îmbrăcată cu o manta albă, care face cei mai frumoşi falduri şi dă întregi staturi o rază de demnitate, ca o togă”. A spus-o Eminescu…

Comments

comments

DISTRIBUIȚI