După duhul trândăviei, care dă mult de furcă bietului călător, prin văile acestei lumi obosite, de o existenţă turbulentă, parcă n-ar fi de ajuns, peste firea noastră, duhul grijii de multe, se abate ca o furtună peste tihna – oricât de puţină ar fi – a bietului om înjugat la greul zilei. Trăim într-o vreme prea complicată şi primejdioasă faţă de rezistenţa pe care noi reuşim să o avem. Nu doar otrăvurile pe care le ingerăm în organismul nostru în fiecare zi, ci mai ales influenţele pe care le suportăm, în fiecare secundă, radiaţiile pe care nu le putem stăpâni, în niciun fel. Peste aceste primejdii, asupra vieţii fizice şi psihice, fără voia multora dintre noi, duhul grijii de multe se aşterne, ca o umbră ceţoasă, un duh care ne scutură până la zguduire: grija zilei de mâine! În această grijă de multe se includ toate îngrijorările, mai întâi. Îngrijorările noastre, în mod firesc, oscilează de la pâinea cea de toate zilele, îmbrăcămintea, casa de locuit, consumurile ce trebuie plătite lunar, chiriile, ratele la bănci, cheltuielile cu pruncii la şcoli, unul din soţi beţiv, infidel, şomer, până la dezastrele din familiile risipite şi distruse de boli şi alte nefericite neajunsuri. Acestea sunt îngrijorări care ne încearcă fără deosebire. Pur şi simplu, acestea dau peste noi, cu necruţare, stări la care trebuie să facem faţă, cu orice preţ. De la aceste îngrijorări, care ar trebui să lipsească şi până la duhul grijii de cele multe, adică grijă de îmbogăţire rapidă, grijă de imagine, grijă de parvenire, de suirea în demnităţuri obşteşti, de diferite nuanţe, grija de a mări conturile şi a avea o droaie de case la munte, la mare, motorizate cu siglă mondială şi alte veşminte cu butoni şi rever de aur, este o mare distanţă şi ating alte repere de comportament social şi moral.Grija cea multă, uneori, prea marea grijă de a călători prin lume – dintr-o ţară se vine şi în alta se pleacă – cu cheltuieli exorbitante pe sofisticate marafeturi culinare şi alte „inocente” petreceri este o destrămare, nu doar a caracterului personal, ci şi a echilibrului spiritual. Să faci toate acestea când, la prea puţină depărtare de tine şi buzunarul tău, confraţii tăi stau ca săracul Lazăr la uşa bogatului nemilostiv, care, din om binecuvântat de Dumnezeu, a devenit un monstru şi o fiară răpitoare. Ca să nu se audă vreo muscă, pe oarecare căciulă, pot spune că acestea s-au petrecut prin secolul XX sau se vor petrece în secolul XXII! Oricum, să luăm aminte! Dacă mâine ar veni sfârşitul tău, al meu, al nostru, al vostru, sau ne-ar înghiţi Pământul, o dată, sau pe rând, cele adunate ale cui vor fi ?!? Graba de a face milostenie, din tot ce avem, lăsându-ne doar strictul necesar, ar fi lucrarea salvatoare pentru fiecare dintre noi. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Astfel ne-am micşora spaimele, şi duhul grijii de cele multe, s-ar duce în pustiuri, acolo unde-i locul. De ce să nu ne eliberăm de aceste griji nebuneşti?
