calinicAm citit o întâmplare, pe cât de hazlie, pe atât de silnică. O femeie din Bucureşti nu prea avea somn. Veneau noaptea nişte dihănii cu colţi mari şi ochii fioroşi din care ieşeau flăcări, care, din când în când, se repezeau ca un buzdugan spre biata creştină, care urla cât o ţineau puterile. Era un adevărat dezastru pentru cei din casă.
Nemaiputând răbda groaznica arătare, s-a dus la o prietenă vecină să-i spună păsul. După cele auzite, a îndemnat-o să meargă la preotul bisericii şi să-i ceară sfatul. După povestirea greului care-i chinuia conştiinţa (jefuise dreptul de proprietate al unei vecine cu mărturii mincinoase!), preotul a sfătuit-o să îndrepte greşeala şi să-şi recunoască fapta de furt, prin care a încălcat porunca lui Dumnezeu.
Nefiind mulţumită de sfatul calm şi binefăcător, se duce la un duhovnic din Mănăstirea Cernica. Când a auzit jaful făcut de biata creştină, a primit sfatul straşnic:
– De azi înainte, vei lua o găleată cu pământ din terenul furat cu mărturii mincinoase, pe care să-l mănânci tot, câte 100 de grame pe zi.
– Bine, părinte, dar nu poţi să-mi dai o jumătate de găleată?
– Păi, nici dumneata nu ai furat o jumătate de teren, ci ai păgubit integral pe bietul creştin.
Merge baba acasă, ia o găleată plină cu pământ şi-l mai drege cu câte ceva, ca să-l poată înghiţi, strâmbându-se, şi din când în când, ascuţindu-şi limba spre niscaiva înjurături şi blesteme, când spre vecinul păgubit, când spre popa năstruşnic, care a pus-o să mănânce din pământul furat.
A mâncat ce a mâncat. S-a scârbit. A trântit găleata şi s-a dus înapoi la popa să-i mai scadă din canon.
– Bine ai venit! Ai terminat găleata? Vei mai mânca încă una, că poate îţi vine mintea la cap şi te saturi de nedreptăţi.
– Vai! Părinte, nu mai pot. Am mâncat jumătate, dar de cealaltă jumătate, te rog să mă ierţi.
– Adică, te-ai săturat de pământ? o întrebă preotul.
– Săturat, părinte! Ajută-mă să dreg greşeala. Eu nu pot să o fac, că mi-e ruşine de oameni.
– Te ajut. Voi merge eu să fac împăcarea.
După o vreme, cele două vecine, mergeau împreună spre duhovnicul care le-a împăcat, reparând greşeala şi duşmănia de ani de zile!
Când noi începem orice post, gândul să se îndrepte grabnic la înstrăinarea de răutăţi, adică, părăsirea tuturor scăderilor care ne bântuie pe fiecare dintre noi, într-o măsură mai mică sau mai mare.
Iată cum ne învaţă Biserica lui Hristos, în privinţa Postului: „Să postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat şi bine primit” (Stihoavna de marţi, săptămâna întâi din Postul Mare, Triod, Ed. 1970, pag. 127).
Dacă medităm cu grijă şi multă râvnă la lepădarea de cele 7 hibe, descrise mai sus, avem bucuria de a împlini porunca Domnului şi postul ne va fi de mare folos, trupesc şi sufletesc.
Să ne lepădăm de toate păcatele, care apasă trupul şi sufletul nostru.
Acesta este începutul Postului, bine primit de Domnul Dumnezeu!

Comments

comments

DISTRIBUIȚI