Când eram și noi mici și ne jucam pe maidan sau escaladam garduri, păduri și alte acareturi, când ne mai odihneam ne întreceam în a ne lăuda cu ceea ce am dori să ajungem în viață. Ca să râd de ei, când îmi venea rândul, le spuneam cu hotărâre că mă voi face pădurar. Eram fascinat de un pădurar, model, de la Cracăul Negru, Constantin Mihuț. Nu mai văzusem un om mai elegant și mai delicat. Doream să fiu ca el. Eram hotărât să merg pe drumurile codrilor nesfârșiți din munții Neamțului. Altădată, chiar că mă consideram mai „original” zicând că vreau să ajung balerin. Tata era un mare jucăuș și m-a învățat să dansez tot ce era la modă pe la noi prin sat. La probele de flexibilitate am fost respins. Eram dansator, dar cam ciolănos. Cu toate acestea, drumul cel dintâi făcut la Schitul Horăicioara din munții Neamțului, când mama, din cauza drumului lung pentru picioarele mele prea scurte, m-a dus o bună bucată de drum în traistă, nu mi s-a șters din minte și inimă. Când a venit vremea să ne luăm diploma de absolvire a școlii elementare de atunci, din Bălțătești, directorul Gheorghiță Munteanu m-a întrebat, cu ton baritonal, hotărât:

– Unde vrei să mergi la școală, mai departe?
– La Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, îi spun pe nerăsuflate, crezând că îl impresionez.
– Dacă mergeai la o altă școală, aveai 10 la purtare, dar așa primești doar 8, notă cu care puteai fi respins la orice școală.Am trecut prin mari spaime. Am reușit să sar peste pragul acesta care ținea de ideologia ateo-comunistă de atunci. Și așa mi-am ales drumul care ducea spre preoție, gândul mamei, cel mai drag inimii sale. Dumnezeu făcuse minunea! Am uitat însă prea repede prezența lui Dumnezeu în viața mea. Important era că Dumnezeu, nu numai că a făcut minunea alegerii drumului în viața mea, dar a și vegheat permanent ca să rezist încercărilor de tot felul. Nu știu dacă atunci am mulțumit lui Dumnezeu și celor care m-au ajutat, dintre pământeni. De aceea am și scris aceste gânduri, pentru a-i mulțumi Bunului Dumnezeu și celor care au avut un rol hotărâtor în viața mea. Totdeauna am fost de părere ca tinerii să-și aleagă drumul profesional în viață, așa cum simt și cum doresc.  Cele mai multe neșanse de reușită în viață au fost din cauză că asupra copiilor s-au făcut și se fac presiuni de a îmbrățișa profesia pe care o dictau sau o dictează părinții, bunicii, rudele și poate, uneori, și profesorii pe care i-am avut. Am cunoscut în decursul vieții tineri care au clacat pe drumul ales de părinți și alți amestecători nepoftiți și nedoriți în viața lor nevinovată. Erau și cazuri dramatice și, uneori, tragice. Am auzit de tineri cărora părinții le-au poruncit să facă medicina, dreptul sau alte facultăți, fără ca ei să dorească acest lucru. După ani de nereușită, unii candidați ajungeau, din disperare, în ștreang. Am aflat și din experiența multora că, atunci când îți pui nădejdea în Dumnezeu pentru a-ți binecuvânta drumul în viață, El are grijă ca să ajungi acolo unde-ți este de folos, personal, dar și pentru cei din jurul tău. Nu puțini au fost cei care au văzut în viața lor prezența efectivă a lui Dumnezeu în alegerea drumului din viața. Dacă se amestecau părinții în viața tuturor studenților, îndreptându-i pe cărări străine de vocația lor, mai aveam noi progresul de azi în viața omenirii? Am mărturisit cât bine ne-a făcut Dumnezeu până acum și minunile de care am beneficiat? Să ne grăbim să dăm mărturie despre bogata investiție a lui Dumnezeu în viața fiecăruia dintre noi.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI