O văd de ani şi ani de zile în cartier, cu spatele gârbovit şi plimbând mereu două sacoşe. Vorbeşte extrem de puţin şi rar, e o doamnă trecută bine de 70 de ani care, în fiecare zi, fie că este iarnă sau vară, are un traseu „per pedes” în formă de pătrat. Dacă o vezi pe stradă, nici nu bănuieşti ce carieră incredibilă a avut în tinereţe. Doamna care cară sacoşe a fost ani de zile…aviatoare şi încă una de top. O meserie absolut remarcabilă, la care foarte puţine femei au curaj şi acces. Doamna care plimbă sacoşele a fost cineva la viaţa ei. A zburat dincolo de nori, a sfidat cerul, a ajuns sus de tot…la propriu. Nu vrea să vorbească despre asta, nu vrea nici măcar să fie fotografiată. Pare ciudat, dar, într-o lume în care prea mulţi dintre noi adoră lumina reflectoarelor şi prima pagină a ziarelor, această doamnă adoră anonimatul. Adoră să iasă în aer liber, să îşi plimbe cele două sacoşe care nu sunt niciodată goale, adoră să se mişte, să nu stea. Câteodată, o mai văd oprindu-se brusc şi zâmbind. Poate că îşi aduce aminte de zborurile ei de odinioară. Poate că rememorează vremurile când era tânără şi sănătoasă şi coloana vertebrală nu i se deformase. A fost o aviatoare-eroină, dar statul român a uitat-o, aşa cum a făcut cu atâţia şi atâţia români remarcabili. I-a dat o pensie mică şi atât. Însă aviatoarea care plimbă sacoşe, ca într-un ritual secret decodat numai de ea, nu se supără. Nu o deranjează privirile mirate şi uneori ironice ale oamenilor insensibili care se uită la sacoşele pe care le cară ca pe două animale de companie. De fapt, pentru aviatoarea de pe vremuri, sacoşele sunt acum cei mai buni companioni. Doi companioni tăcuţi şi fideli şi care nu o lasă niciodată singură. Dacă o vedeţi pe stradă cu cele două sacoşe, să nu râdeţi! Priviţi-o cu puţin respect dacă se poate şi aduceţi-vă aminte că, pe vremuri, a fost o tânără la înălţime. Şi la propriu, şi la figurat.
O văd de ani şi ani de zile în cartier, cu spatele gârbovit şi plimbând mereu două sacoşe. Vorbeşte extrem de puţin şi rar, e o doamnă trecută bine de 70 de ani care, în fiecare zi, fie că este iarnă sau vară, are un traseu „per pedes” în formă de pătrat. Dacă o vezi pe stradă, nici nu bănuieşti ce carieră incredibilă a avut în tinereţe. Doamna care cară sacoşe a fost ani de zile…aviatoare şi încă una de top. O meserie absolut remarcabilă, la care foarte puţine femei au curaj şi acces. Doamna care plimbă sacoşele a fost cineva la viaţa ei. A zburat dincolo de nori, a sfidat cerul, a ajuns sus de tot…la propriu. Nu vrea să vorbească despre asta, nu vrea nici măcar să fie fotografiată. Pare ciudat, dar, într-o lume în care prea mulţi dintre noi adoră lumina reflectoarelor şi prima pagină a ziarelor, această doamnă adoră anonimatul. Adoră să iasă în aer liber, să îşi plimbe cele două sacoşe care nu sunt niciodată goale, adoră să se mişte, să nu stea. Câteodată, o mai văd oprindu-se brusc şi zâmbind. Poate că îşi aduce aminte de zborurile ei de odinioară. Poate că rememorează vremurile când era tânără şi sănătoasă şi coloana vertebrală nu i se deformase. A fost o aviatoare-eroină, dar statul român a uitat-o, aşa cum a făcut cu atâţia şi atâţia români remarcabili. I-a dat o pensie mică şi atât. Însă aviatoarea care plimbă sacoşe, ca într-un ritual secret decodat numai de ea, nu se supără. Nu o deranjează privirile mirate şi uneori ironice ale oamenilor insensibili care se uită la sacoşele pe care le cară ca pe două animale de companie. De fapt, pentru aviatoarea de pe vremuri, sacoşele sunt acum cei mai buni companioni. Doi companioni tăcuţi şi fideli şi care nu o lasă niciodată singură. Dacă o vedeţi pe stradă cu cele două sacoşe, să nu râdeţi! Priviţi-o cu puţin respect dacă se poate şi aduceţi-vă aminte că, pe vremuri, a fost o tânără la înălţime. Şi la propriu, şi la figurat.
