Mihai Eminescu a scris cea mai frumoasă ”Rugăciune”, care a fost recitată în limba română de către Papa Ioan Paul al II-lea

Papa Ioan Paul al II-lea, înainte de a veni în România, în 1999, a recitat, în limba română, în Piaţa Sfântului Petru din Roma, Rugăciunea către Maica Domnului a lui Mihai Eminescu.

Rugăciune,

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugăndu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară, Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea fecioară, Marie!

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here