Premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale Simona Bucura Oprescu, împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, au fost luni 30 octombrie, pe șantierul autostrăzii Pitești-Sibiu din județul Argeș.
Oficialitățile au văzut stadiul lucrărilor de la Tunelul ”Daniela” de la Momaia, Tigveni, care este primul tunel de pe traseul autostrăzii Pitești—Sibiu.
Este pentru prima oară când în România se face o astfel de străpungere după perioada Revoluției. Deja au fost forați aproximativ 40 de metri. Tunelul va avea o lungime de 1,3 kilometri, iar la construcția acestuia lucrează, non-stop, două echipe concomitent.
„La acum evoluează lucrările sunt șanse concrete ca termenul din contract pentru tronsonul Pitești-Curtea de Argeș să fie respectat. Poate că vom putea circula, cel puțin parțial, chiar mai devreme mai ales că, așa cum a subliniat și premierul Marcel Ciolacu, vorbim de o investiție strategică pentru care vor fi alocate fără rețineri sursele financiare.
Sunt convins că așa va fi, pentru că și guvernul condus de Marcel Ciolacu, la fel cum facem și noi la Consiliul Județean, facem economii de oriunde se poate pentru a utiliza fondurile către investiții. Sunt proiecte care au ajuns la maturitate, investiții prioritare, mai ales cele pe fonduri europene și suntem determinați să le finalizăm.
Și da, toți miniștrii și toate guvernele au fugit de asumarea responsabilității investițiilor în infrastructură, deși ele aduc cel mai repede plus-valoare și dezvoltare. Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu și-au asumat această responsabilitate, autostrada Pitești-Sibiu, la fel ca și drumul expres Pitești-Craiova vor fi realizate, tot așa cum se apropie de finalizare și reabilitarea DN 73 Pitești-Câmpulung-Brașov. Consiliul Județean Argeș investește în infrastructura județeană, Guvernul în infrastructura națională din Argeș și rezultatele se văd deja” – a declarat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.