Mesajul managerului Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu, de Ziua Mondială a Educației

0
28

Mesajul managerului Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu, de Ziua Mondială a Educației:
Anual, pe 5 octombrie, în lume este celebrată Ziua Mondială a Educației și a celor care activează în acest domeniu. Sărbătorim Ziua Mondială a Educației, prilej pentru a ne arăta încă o dată recunoștința față de toți cei ce trudesc cu pasiune și implicare în formarea, îndrumarea și modelarea generațiilor de tineri, făuritorilor de caractere și idealuri, a celor ce transformă zi de zi actul educației, dintr-unul pragmatic, într-unul sacru, creator.

Nu putem rezuma în câteva fraze rolul pe care îl ocupă educatorii în societatea de astăzi, dar cu siguranță, recunoștința și considerațiile noastre sunt pe măsura profesionalismului, efortului și dăruirii de care dau dovadă în transmiterea valorilor morale, civice autentice și a luminii cunoașterii, în orientarea tinerilor pe drumul vieții. Constatăm cu bucurie, an de an, că aceste eforturi au sens, că se multiplică și dau roade care, în final, reușesc să schimbe lumea!

Tuturor celor implicați în creșterea și educarea tinerei generații, cât și tinerilor deveniți dascăli, le urez un sincer LA MULȚI ANI, cât mai multe satisfacții în plan profesional, multă sănătate și putere pentru a transmite mai departe lumina cunoașterii, iubirea de adevăr și frumos, provocare asumată cu multă responsabilitate și perseverență!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here