
„Banii pe care eu i-am plătit la Ma-Vis Motors nu au ajuns în contul celor de la Ţiriac pentru că patronul, Claudius Pârvulescu, a avut grijă să acopere ratele neplătite ale altora. Ştiu că cei de la Tiriac mi-au făcut plângere, însă în acel dosar este şi patronul de la Ma-Vis, pentru că de la el trebuie să recupereze banii. Însă, pentru acoperirea prejudiciului, au fost obligaţi să îmi facă şi mie plângere”, a precizat Bebe Ivan, pe numele căruia există un dosar de cercetare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Concomitent cu acest dosar, primarul din Băbana a deschis şi el unul, tot de natură penală, împotriva lui Claudius Pârvulescu, patronul de la Ma-Vis, pe care nu numai că îl acuză de înşelătorie, dar de la care vrea înapoi şi cei 20.000 de euro. „La început am fost în jur de 116 păgubiţi, printre ei numărându-se medici, oameni din Consiliul Judeţean… Acum am înţeles că am mai rămas doar 60, dintre care eu sunt singurul care am înapoiat maşina”, a mai completat Bebe Ivan.