Eu îţi dau un calendar…, tu îmi dai un vot în dar… Scandalul „călindarelor” de la Argeş a făcut înconjurul României

2,093 views

Un nou scandal naţional are, din nou, în centru Argeşul: scandalul calendarelor religioase cu însemnele PMP şi PSD. Calendarul ortodox cu mesaj politic a fost distribuite zilele trecute de ambele partide fără ca nimeni să realizeze ce problemă vor crea.

Reprezentantul Patriarhiei Române a declarat că nici una dintre formaţiunile politice nu a cerut acordul BOR pentru a tipări astfel de materiale care sunt monopolul bisericii. „Nu este deloc în regulă ce au făcut cei de la Argeş, nici de la PMP, nici de la PSD! Caracterizez gestul ca o asociere nefastă între elementul religios şi cel politic. În opinia BOR, este un gest criticabil pe care cele două partide l-au comis în această zonă a ţării, prcatic, preluând în mod total lipsit de onestitate şi în nepăsare spirituală, o icoană a Maicii Domnului pe care au folosit-o în scop impur din punct de vedere religios. Întâlnirea dintre religios şi politic nu este una fastă aproape niciodată şi nu era deloc cazul să se întâmple acest lucru. Patriarhia Română dezavuează asemenea gesturi de implicare a religiosului în zona politicului” a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Acesta mai aminteşte că Biserica Ortodoxă Română este cea care deţine monopolul asupra obiectelor de cult.

calendar2
Revoltat de acest gest este şi ÎPS Calinic, Arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului, care a condamnă practica celor două partide. „Este inadmisibil ce s-a întâmplat! În goana lor după voturi, mai au să se îmbrace în preoţi şi să predice în biserică” a spus acesta.

Comments

comments