Pe vremuri, căsătoria era o instituţie şi o uniune care nu se diluau odată cu trecerea anilor şi cu apariţia copiilor şi a…ridurilor. Pe vremuri… Acum, din păcate, căsătoria a ajuns să devină pentru cei mai mulţi, o banalitate după câţiva ani, devenind mai degrabă un automatism. Gesturile romantice de dinainte de mariaj devin chiar mai rare decât…oazele din Sahara. Zilele trecute, la un interval de doar câteva ore distanţă, am văzut două mostre de căsătorii, una impresionantă şi alta… indiferentă.

În capătul complexului Fortuna, vizavi de Casa Sindicatelor, privirea mi-a fost atrasă de doi bătrânei care stăteau pe două scaune pliante lângă scări şi magazine şi se bucurau pur şi simplu de soare şi de vremea bună. Văzându-i cât de frumos se uitau unul la altul şi cum îşi vorbeau, nu puteai să nu te emoţionezi în faţa unei asemenea mostre de iubire, care a depăşit şi barierele anilor, şi pe cele ale vremurilor. I-am admirat mai mult timp, fără să fiu văzut, dar şi pentru a nu le tulbura momentele de relaxare. După vreo 30 de minute, bătrânelul s-a ridicat, sprijinându-se într-un baston, iar soţia sa i-a luat scaunul, l-a pliat alături de al său, a luat ambele scaune şi apoi au plecat amândoi spre alte locuri bătute de…soare. Şi luatul scaunului unde stătea soţul bolnav este o dovadă de afecţiune neştirbită. O scenă care ar putea servi drept model multor cupluri trecute de 40 de ani şi pentru care căsătoria înseamnă doar un partener şi eventual unul-doi copii lângă care să stai în casă într-un ritm zilnic prozaic şi repetat la xerox până la moarte sau până la… divorţul prematur.
Am mers prin Centru până am ajuns aproape de fostul Cinema „Bucureşti”. La nici doi metri de mine, o femeie se certa cu soţul său pe motiv că acesta nu dorea să probeze o pereche de pantofi. Cei doi nu păreau să aibă mai mult de 45 de ani. Feţele lor erau obosite, stresate şi enervate. Iar soţul şi-a motivat refuzul în următorul fel: „Uite că n-am chef să probez pantofii când merg cu tine! Mă enervează când merg cu tine la cumpărături. Lasă-mă în pace, mă stresezi!” Lângă cei doi, băieţelul lor era martor involuntar la toată scena conjugal-stradală. Un alt fel de căsătorie, trecută probabil de mai mulţi ani pe un deranjant pilot automat… Văzându-i pe cei doi, mi s-a făcut brusc dor să mă întorc şi să-i caut pe cei doi bătrânei şi scaunele lor pliante.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI