S-au văzut prima oară… nu într-o seară de mai (vorba lui Bănică jr.), ci într-o dimineaţă de aprilie, într-un autobuz pe cale de dispariţie. Din păcate, nu e o poveste de dragoste. E doar o poveste de impertinenţă acută. Undeva, într-o staţie – nu spunem care – o doamnă cu un copil la vreo 6-7 ani aşteaptă autobuzul.

Se suie cu copilul şi încearcă să găsească un loc liber. Undeva în faţă, aproape de cabina şoferului, stă aşezat un tânăr cam nervos, tuns aproape zero şi cu cioc. Din greşeală, doamna cu copilul îl atinge uşor pe umăr. Atât îi trebuie tânărului, care o şi ia la admonestări: „Nu te uiţi pe unde mergi? Vai de capul tău! Mai aveai un pic şi te suiai pe mine. Eşti varză! Nesimţito!”.
Vizibil şocată, ca şi pasagerii din zonă, doamna nu are nicio reacţie. Tânărul îşi continuă jignirile preţ de două staţii, de parcă ar fi fost vreun mare cap încoronat şi doamna i-ar fi atins umărul… princiar. Dar tânărul nu e decât un cap mare încoronat cu…tupeu de doi bani şi care, probabil, se crede deja un „băiat bun”. Probabil, bun doar de…reeducat ori de aruncat.
E de neînţeles vehemenţa cu care a atacat-o verbal pe cea care l-a atins, accidental, pe umăr. Sau poate că respectivul cap mare nu mai scosese de mult sunete… neanderthaliene şi în autobuz a simţit nevoia existenţială să se exteriorizeze faţă de de o doamnă foarte potrivită pentru gura lui dezlănţuită.
Până la urmă, tânărul fără maniere în dotare a coborât în Centru. La vreo 30 de minute, l-am revăzut alergând de zor pe lângă Centrul de Diagnostic şi Tratament. La fel de agitat ca şi în autobuz. Probabil că îşi pierduse… cămaşa de forţă.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI