Luni, 22 iunie, s-a desfăşurat prima probă, cea de Limbă Română, din cadrul Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a opta. În Argeş, la examen sunt înscrişi 5.081 de elevi.

La Română, 67 au absentat şi 2 au întârziat şi au solicitat subiectele de rezervă. Din fericire, nu nici un elev nu a fost eliminat.

Alţi 800 de elevi care termină gimnaziul nu au putut intra în examen pentru că nu au avut situaţia încheiată sau a rămas corigenţi.

În Argeş sunt 126 centre examen, 34 de comunicare şi 6 de evaluare. Clasele au fost monitorizate video şi audio.

Evaluarea Naţională continuă cu evaluarea la limba maternă, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale – pe 23 iunie şi proba la Matematică – 24 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, în intervalul 16.00-20.00, se vor depune contestaţiile, care vor fi rezolvate în perioada 27-29 iunie. Rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 30 iunie.
Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (75%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%). Elevii vor putea completa fişele de înscriere pentru licee, împreună cu părinţii şi asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, în perioada 3-7 iulie. Fişele vor fi verificate de părinţi în perioada 4-8 iulie. Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a se va face pe 14 iulie.

Comments

comments