Cum a fost perioada de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean? Ce poţi trece la realizări şi ce ai fi vrut să faci în plus, dar nu ai mai avut timp?
Perioada în care am ocupat funcţia de vicepreşedinte al CJ a fost una extrem de scurtă. Am fost aleasă pe 28 martie 2011, iar mandatul meu a încetat pe 22 iunie 2012. Nu vreau să vorbesc despre realizări, fiindcă eu consider că sunt ale echipei, iar activitatea fiecăruia dintre noi trebuie judecată şi apoi calificată, în primul rând, de către argeşeni.

Nu a fost uşor, fiindcă în 2011 am lucrat cu bugetul şi activităţile fixate anterior, iar în 2012, când acestea au fost amprentate şi de mine, mandatul mi s-a încheiat. Voi continua proiectele începute din actuala funcţie de consilier judeţean, iar ambiţia mea este ca, până la Ziua Fiilor, Fiicelor şi Cetăţenilor de Onoare, să publicăm Monografia Judeţului Argeş şi albumul „Pictori Argeşeni”, două lucrări de referinţă pentru viaţa ştiinţifică şi culturală a judeţului.

Crezi că fost o experienţă benefică, ţinând cont ca ai fost cel mai tânăr vicepreşedinte şi, pe deasupra, şi femeie?
A fost o şansă pentru care le mulţumesc colegilor şi domnului preşedinte Constantin Nicolescu. Fiind tânără şi femeie, am realizat în permanenţă că eşecul meu ar putea constitui eşecul pentru orice tânăr sau pentru orice femeie care ar fi, la un moment dat, în situaţia de a accede într-o funcţie publică. Succesul meu, la fel. M-am străduit să dovedesc buna- credinţă, dorinţa de a face, competenţa. M-am străduit să deschid căi! A fost o experienţă importantă pentru cariera mea, o experienţă ce mi-a îmbunătăţit perspectiva.

Care a fost cel mai greu moment din acest mandat?
Începutul. Chiar dacă, fiind la al doilea mandat de consilier judeţean, cunoşteam temele de lucru, mecanismele şi oamenii din aparatul propriu al Consiliului Judeţean, a fost grea trecerea din legislativul Consiliului în partea de executiv într-un moment creat prin decesul unui vicepreşedinte şi într-un Consiliu Judeţean monitorizat microscopic.

Ai simţit vreodată că nu poţi face faţă funcţiei?
Am simţit uneori că nu merită. Însă nu am simţit NICIODATĂ că nu pot face faţă!!!!!!!!!! (zâmbeşte…)

Zvonurile spun că, în toamnă, vei fi candidat la alegerile parlamentare. Este adevărat că intenţionezi să treci în politică la un alt nivel?
În interiorul PSD Argeş nu s-a realizat încă o hartă a candidaturilor pentru alegerile parlamentare. La momentul potrivit, voi spune ce vreau… Prefer ca toate aceste decizii să le discutăm mai întâi în interiorul partidului şi apoi să le anunţăm în spaţiul public. Aştept să tranşăm rezultatele, munca şi implicarea localelor. Şi, nu în ultimul rând, legitimitatea, notorietatea, credibilitatea şi seriozitatea fiecăruia dintre noi.

„În percepţia publică, promovarea femeilor în politică este doar rezultatul modului de relaţionare cu şefii de partide”

Ce colegiu ţi s-ar potrivi sau ai prefera?
Sunt un militant cu state vechi al partidului. Vechimea de peste 16 ani, perioada în care am fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene de tineret, faptul că sunt vicepreşedinte al PSD Argeş, mandatul de vicepreşedinte al CJ m-au ajutat să cunosc bine judeţul. Ştiu că, în politică, rareori contează preferinţele! Bineînţeles că voi tine cont că m-am născut la Câmpulung, am copilărit la Mihăeşti şi trăiesc în Piteşti…

Cum e să fii femeie politician într-o lume dominată de bărbaţi?
În ceea ce priveşte dezavantajele, în politică, ceea ce îi este acceptat bărbatului nu îi este acceptat femeii. În percepţia publică, promovarea femeilor în politică este doar rezultatul modului de relaţionare cu şefii de partide. Pe de altă parte un candidat-femeie reuşeşte mai greu să obţină votul decât un candidat- bărbat. Nimic nu se schimbă de la sine. Femeile din politică trebuie să îşi hotărască singure destinul şi profilul. Altfel, vom rămâne clişee, iar ambiţiile noastre, simple mofturi, tolerate patern.

Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică. Cine stă în spatele femeii puternice  Simona Bucura?
Familia sa, educaţia şi un soţ care o susţine şi crede în ea, uneori mai mult decât crede ea însăşi!

Faci politică de atâţia ani şi nu numai că ai rezistat, dar an de an ai progresat. Cum comentezi faptul că o altă femeie, Cristina Diculescu de la PDL, a ieşit din politică după numai câteva luni, chiar după primul eşec?
Avem nevoie de tineri şi de femei în politică. Mediul politic e toxic, iar modelele sunt puţine. Avem nevoie de tineri şi de femei, dacă sunt competenţi şi legitimi. Politica e ca o baltă stătută şi descompusă…cred că tinerii şi femeile pot aduce oxigenul, pot disloca barajele de mentalitate care să transforme şi politica de la noi, să-i dea  dinamică şi prospeţime, să o transforme într-o apă curgătoare! Regret sincer de fiecare dată când renunţă un tânăr sau o femeie! Consider că ameliorarea clasei politice nu poate fi făcută decât din interior!

Comments

comments

DISTRIBUIȚI