Printr-un SMS de 2 Euro îi putem schimb viața unei fetițe de 7 luni, născută cu o malformație rară

1,155 views

Maria Ivașcu, o fetiță de numai 7 luni, s-a născut cu o malformație congenitală a intestinului subțire, fiind de mai multe ori la un pas de moarte din cauza unei septicemii totale.

După trei operații, în urma cărora i s-a făcut “anus contra naturii” (are scaune prin burtă), micuța a fost stabilizată, dar problemele ei sunt departe de a fi rezolvate.
Acum, Maria Anelisse are nevoie de alte operații complicate, însă în țara noastră acestea nu pot fi făcute în timp util, așa că părinții au găsit ajutor la Clinica Bambino Gesu din Italia, unde boala ei poate fi tratată. Costurile pentru prima intervenție chirurgicală și pentru tratament depășesc, însă, cu mult agoniseala de o viață a familiei: 16.600 de Euro.

În sprijinul copiliei a venit Asociația “Salvează o inimă”, care a demarat o campanie umanitară pe platforma sa de donații online, https://salveazaoinima.ro/campaigns/ivascu-maria/, unde în doar câteva zile, mii de români s-au mobilizat pe Facebook și în alte rețele sociale și au donat din puținul pe care-l au, pentru a-i oferi o mână de ajutor Mariei. Până la ora actuală s-au donat pe platformă peste 8.000 de Euro și peste 2.700 de Euro din campania de donații prin SMS.

Pentru a o ajuta pe Maria Ivașcu, puteți trimite un simplu SMS de 2 Euro, la numărul 8832, cu textul “Maria” sau puteți dona sume mai mari, prin Card sau Paypal, accesând link-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/ivascu-maria/

Comments

comments