
Dar să revenim la declaraţia de mai sus şi să vă explicăm de ce s-a simţit dator primarul din Bogaţi să-l „gâdile” pe Narcis Godeanu. În urmă cu câteva luni, Ion Gârleanu s-a tot rugat de Godeanu să-l ajute cu o sponsorizare pentru reparaţii la biserica din Bogaţi. Băiat cu obraz subţire, Narcis Godeanu a băgat mâna în buzunar şi i-a dat lui Ion Gârleanu 15.000 de euro, atât cât a cerut primarul pentru refacerea sfântului lăcaş. Pentru că era vorba de biserică, dar şi de o relaţie între doi colegi de partid, Godeanu a spus că nu-l interesează chitanţe sau alte lucruri de genul acesta şi că important este să se facă treaba, iar preotul şi credincioşii din comună să fie mulţumiţi.
Gârleanu, la un pas de puşcărie, după ce a vândut materiale de construcţie de la Centrul de Reeducare Găieşti
Odată ce a pus mâna pe bani, primarul din Bogaţi a dat fuga, în aceeaşi zi, şi şi-a plătit o datorie mai veche, de 15.000 de euro, pe care o avea la pensiunea „Gyp Star” a primarului din Călineşti, Nicolae Gavrilescu. De fapt, la pensiunea lui Gavrilescu, primarul din Bogaţi organizase mai multe evenimente, printre care şi proiectul de înfrăţire, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene în cadrul programului „Europa pentru cetăţeni 2007- 2013”, realizat între comuna Bogaţi, comuna Villa Castelli din Italia şi comuna Talsi din Letonia. La această manifestare, organizată pe 10 mai 2011, au participat peste 100 de persoane, inclusiv prefectul judeţului la acea vreme, Gheorghe Davidescu. Aşa cum se vede şi din afişul cu pricina (foto), evenimentul a fost finanţat de Comisia Europeană, numai că banii pentru „masa şi dansul” de la pensiunea primarului Gavrilescu s-au dus cu totul în alte buzunare. Dar asta este o altă poveste, pe care o cunoaşte destul de bine şi consilierul judeţean PSD Leonard Soare şi pe care o vom detalia cu altă ocazie.
Deci, pentru că banii au fost păpaţi de primar în „concubinaj” cu alte personaje, datoria de la pensiunea „Gyp Star” a fost achitată din alte surse de către Gârleanu, adică din sponsorizarea pentru biserică pe care a făcut-o Narcis Godeanu. Acesta nu este însă singura afacere pe spinarea bisericilor din comună pe care a făcut-o primarul din Bogaţi, omul fiind obişnuit să facă trafic cu materiale de construcţie încă de pe vremea când era şeful Centrului de Reeducare din Găieşti. Atunci a fost la un pas să ajungă la puşcărie pentru că a vândut materialele de construcţie ale închisorii, dosarul său fiind… „albit” de un personaj politic important al judeţului nostru, care, mai apoi, a fost şi el „tratat” cu acelaşi respect ca şi Narcis Godeanu.