Sâmbătă, 25 martie, ora 14.30, în centrul Municipiului Pitești va avea loc “ Marșul pentru Viață, manifestare ce se înscrie în calendarul evenimentelor desfășurate în întreaga țară.

Participanții se vor întâlni în fața Teatrului Al. Davila din Pitești și vor parcurge pasajul pietonal din centrul orașului pe direcția Teatrul Al. Davila – Biserica Sfântul Gheorghe, unde va avea loc o slujbă de Te-Deum.

Scopul acestei manifestări este de a atrage atenția asupra necesității de conștientizare a pericolului moral și social pe care îl reprezintă avortul, care este un atentat asupra vieții: darul suprem al lui Dumnezeu.

La acest eveniment vor participa preoți, profesori, studenți, elevi și toți cei care vor să susțină demersul nostru de a construi o societate respectabilă, în care sunt promovate adevăratele valori cultural-religioase românești.

Comments

comments