Miercuri, 29 iunie, în cadrul conferinţei de presă de la Consiliul Judeţean Argeş, Organizaţia Salvaţi Copiii a donat secţiei Neonatologie a Spitalului Judeţean un ecograf în valoare de 20.000 de euro.

La conferinţă au fost prezenţi ambasadorul organizaţiei, Amalia Năstase, La conferinţă au fost prezenţi ambasadorul organizaţiei Amalia Năstase, preşedintele Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu şi preşedintele Filialei Argeş Salvaţi Copiii, Dumitra Sima. Cu ajutorul acestui ecograf medicii vor putea diagnostica mai eficient diferite afecţiuni: hemoragii, malformaţii, urgenţe medicale.

Este a patra oară când Organizaţia Salvaţi Copiii vine în Piteşti şi face donaţii. Secţia de la Judeţean a mai fost dotată de Salvaţi Copiii şi în ultimii trei ani cu un ventilator pentru suport respirator şi două incubatoare destinate copiilor născuţi prematur, în valoare de aproximativ 40.000 de euro. Anul trecut, la Maternitatea Piteşti s-au înregistrat 2.269 de naşteri, dintre care 209 înainte de termen. Maternitatea este una de nivel II, care îngrijeşte nou-născuţi cu o greutate de peste 1.500 grame la naştere, ce vin pe lume la cel puţin 32 de săptămîni. Aici se primesc prin transfer nou-născuţii cu probleme din restul judeţului Argeş – Câmpulung, Mioveni, Curtea de Argeş, Costeşti, Călineşti.

Donaţi 2 euro la 8844!

Mihaela Vintilă, şefa secţiei Neonatologie, a declarat: „Ecograful performant care a fost donat secţiei noastre este absolut necesar pentru diagnosticarea unor afecţiuni ce pot constitui urgenţe medicale sau chirurgicale, precum hemoragiile sau malformaţiile”. Ţara noastră se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8 la 1.000 de nou-născuţi vii, în 2015. Cei care doresc să susţină demersul Salvaţi Copiii de reducere a mortalităţii infantile în România o pot face cu un sms lunar la 8844 cu textul „SALVEZ“, în valoare de 2 euro.

Comments

comments