Retetă creată de Florarul Sef de la Pizza Flower, pentru a sărbători Ziua Femeii. Rețeta poate fi testată prin comenzi la domiciliu în luna martie.

Ingrediente pentru fiecare Petală de primăvară
220 g. aluat
• 140 g. Făină albă 00
• 1 g. Drojdie proaspătă
• 175 ml. Apă filtrată
• 4 g. Sare de mare

Topping
1 dovlecel mic
50 g. de brânză de capră
1 fir de mărar
2 căței de usturoi

Mod de preparare aluat
Se pune drojdia în apă călduță și se lasă la dospit 10-15 minute, la căldură formându-se o “maia”. Între timp se cerne făina, se face o gaură în mijlocul ei și se adaugă maiaua, frământându-se timp de 10 minute, dinspre exterior spre interior, adăugând mereu apă călduță.

Se lasă la dospit minim 30 minute până aproape își dublează volumul. Apoi se lasă aluatul să se odihnească peste noapte, în frigider.

Mod de preparare “Petală de primăvară”
Se scoate aluatul de la frigider și se lasă câteva zeci de minute afară, la temperatura camerei.
Se întinde în strat subțire sosul de roșii pregătit în prealabil cu puțină sare, piper, oregano, busuioc proaspat și foarte puțin usturoi.
Se asează feliile de dovlecel, taiat pe lung, pe fiecare petală în parte, în total 6 bucati.

Apoi se adaugă brânza de capră tăiată cuburi, mărarul tăiat mare și doi căței de usturoi tocați mărunt.

Secretele bucătarului!
1. Este de preferat ca atunci când se pune pizza la cuptor, aluatul să nu fie rece pentru a putea crește in cuptor.
2. Pentru un gust delicios și un aspect apetisant, se întinde toppingul uniform, fără bordură, sub formă de floare
3. Acasă, pizza se coace timp de 10-12 minute, pe o piatră din marmura sau granit, încinsa în cuptor la 250°, timp de 30 minute, astfel încât să aibă o temepratură constantă.
4. Pizza se pune pe o hârtie de copt ușor înfăinată înainte, ca să nu se lipească de piatra încinsă la cuptor.

Comments

comments