Deşi, atât teoretic, cât şi practic, suntem în lumea civilizată, mai sunt încă, din păcate, destui concitadini şi conjudeţeni ai noştri care sunt total antonimi cu bunele maniere şi bunul simţ, şi asta ca să folosim un eufemism. Şi Piteştiul are nesimţiţii şi nesimţitele sale. O astfel de „specimenă” am întâlnit, într-una dintre serile trecute, într-un microbuz care transportă clienţii de la un mare centru comercial. Ora 19.55. Microbuzul urmează să plece în doar câteva minute, iar locurile de pe scaune sunt aproape ocupate.

Aproape, cu o mică…excepţie. O doamnă la vreo 45 de ani, care pare cu gândul pe alte galaxii, şi-a pus două sacoşe – nu foarte voluminoase – pe scaunul de lângă ea şi nu are de gând sub nicio formă să le dea jos.
La un moment dat, pe culoar apare o doamnă cu o fetiţă la vreo 4-5 ani. Vede scaunul ocupat de „sacoşele-pasager” şi o întreabă pe posesoarea lor dacă locul respectiv este ocupat. „Nu este ocupat, dar am şi eu nişte sacoşe. Iar, dacă le pun jos, o să fie cam înghesuit”, răspunde, foarte relaxată, femeia.
Asta deşi deasupra scaunelor sunt spaţii amenajate pentru bagaje, iar toţi cei care erau la ora respectivă în microbuz îşi ţineau bagajele fie în braţe, fie la picioare.
Doamna cu copilul este, evident, revoltată şi îi reproşează nesimţirea femeii care ocupase aiurea două scaune. Microbuzul pleacă, femeia cu fetiţa continuă să o „înţepe” verbal pe impasibila de lângă ea. În zadar. Aceasta se uită pe geam, nu răspunde, nu are nici cea mai mică reacţie, de parcă s-ar fi închis într-un soi de turn de fildeş, izolat fonic cât cuprinde.
Şi alţi călători sunt iritaţi de comportamentul ei. Degeaba. Până la urmă, din fericire, femeia cu mentalitate de…bagaj coboară, după vreo trei staţii. Nu înainte de a mai primi un set de admonestări.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI