Elena Chiriță, eroina de la Argeș. Rănită grav la ambele picioare, a murit la doar 27 de ani

Multe femei excepționale au dat dovadă de un curaj incredibil în situații care păreau doar apanajul bărbaților, iar unele dintre ele au fost capabile de sacrificiul suprem, înfruntând gloanțele și obuzele, înscriindu-și, astfel, numele în galeria eroinelor neamului românesc. Firul vieții lor s-a întrerupt brusc, iar destinul lor a fost, poate, unul nedrept, însă noi, cei de astăzi, putem să le facem cunoscut numele și să nu acceptăm ca uitarea să se așeze peste faptele lor.

Elena Chiriță din comuna Bogați, satul Suseni, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. 1 ianuarie 1945. Începea un nou an, anul victoriei definitive asupra Germaniei. Elena Chiriță, fata din Suseni, cu ochi mari și cozi groase, cu trusa de sanitar pe umăr și arma în mână nu a mai trăit bucuria marii victorii. În luptele de stradă de la periferiile Budapestei a fost rănită grav la ambele picioare de schijele unui proiectil de artilerie. A fost operată de trei ori, i s-au amputat ambele picioare și, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, a murit în ziua de 8 martie 1945, după două luni de agonie. Viața pe care o trăise cu intensitate și demnitate și pe care și-o dăruise patriei i-a fost curmată în plină tinerețe, la 27 de ani.

Armata Română a avut în rândurile sale, în luptele pentru eliberarea țării și în cele de pe teritoriul Ungariei din Al Doilea Război Mondial pe sergentul-sanitar Elena Chiriță. A plecat pe front ca infirmieră, în septembrie 1944, pentru a-i îngriji, în prima linie, pe ostașii răniți sau căzuți în luptele grele din defileul Mureșului, în zona Păuliș și Cladova, pentru ca apoi să lupte cu arma în mână ca militar combatant pentru eliberarea Ardealului și Budapestei.

Tânăra Elena, Lenuța cum o numeau apropriații, s-a născut la 30 noiembrie 1917, în satul Suseni, comuna Bogați, județul Argeș, într-o familie de țărani săraci.

A fost nevoită să abandoneze școala la 12 ani și să muncească pentru a-și ajuta familia numeroasă alcătuită din șase copii, ea fiind cea mai mică. A lucrat o perioadă ca ucenică la un atelier de croitorie din Târgoviște. În anul 1941, s-a angajat ca femeie de serviciu la Spitalul Militar din Târgoviște, fiind transferată, ulterior, la farmacia Spitalului Z.I. nr. 303 din București.

În primăvara anului 1944, spitalul a fost dislocat la Lipova, județul Arad, iar Elena, ajunsese infirmieră în urma absolvirii unui curs.

Impresionată de curajul și jertfa militarilor români, Elena Chiriță a hotărât, în acele zile, să-și facă datoria de sanitar în prima linie, dar și să lupte cu arma în mână. Era ziua de 17 septembrie 1944 când, cu trusa de sanitar pe umăr, plină cu medicamente și pansamente, îmbrăcată cu veston, având pe cap o capelă, s-a strecurat printre explozii și, după un drum greu, parcurs fie pe jos, fie cu camioanele și căruțele ce transportau material pentru front, a ajuns la ostașii Batalionului 1, la cota 471. Cât de mare i-a fost dorința lăuntrică de a lupta în prima linie reiese și din scrioarea pe care i-a lăsat-o medicului șef, care o definește ca personalitate, scrisoare-testament: „Domnule Doctor. Am plecat pe front. Este nevoie aici de mine, dar e nevoie de cineva și acolo… Să trăiți. Soldat Elena Chiriță”.

Din acest moment, o mână parcă nevăzută scria în stele numele și destinul implacabil al acestei fete. Și-a făcut mai mult decât datoria de sanitar. Nu numai că acorda primul ajutor sub tirul inamic, dar îi și evacua pe răniți de pe câmpul de luptă și, nu o dată, cu arma în mână, pornea la contraatac alături de infanteriști.

Când dinamica acțiunilor de luptă s-a mutat spre vest, infirmiera Elena s-a întors la spital, dar inima sa îi rămăsese alături de ostașii din linia întâi. A trimis mai multe memorii adresate comandantului Armatei 1 române, generalul de corp de armată Nicolae Macici, în care cerea „să fie înrolată într-o unitate de pe front, echipată și înarmată la fel cu camarazii care își fac acolo datoria”, iar în cele din urmă cererea i-a fost aprobată.

Soldații Batalionului 1 din Regimentul 96 Infanterie luptau acum pe teritoriul Ungariei, iar voluntara Elena Chiriță a luat parte la luptele de pe Tisa, de la Mindszent, Alpar, Isaszeg și Budapesta. Există multe mărturii ale contemporanilor săi care o descriu ca fiind foarte curajoasă și cărora le câștigase admirația, rămânându-le în memorie replica eroinei: „Încă nu s-a născut glonțul care să mă lovească”.

La 30 noiembrie 1944, de ziua sa de naștere, ca o recunoaștere a dăruirii și faptelor de armă, a fost avansată la gradul de sergent, după ce primise anterior gradul de caporal după luptele de la Păuliș.

1 ianuarie 1945. Începea un nou an, anul victoriei definitive asupra Germaniei. Elena Chiriță, fata din Suseni, cu ochi mari și cozi groase, cu trusa de sanitar pe umăr și arma în mână nu a mai trăit bucuria marii victorii. În luptele de stradă de la periferiile Budapestei a fost rănită grav la ambele picioare de schijele unui proiectil de artilerie. I s-a acordat primul ajutor, fiind evacuată la Spitalul de Campanie nr. 3 din Arad, unde a fost operată de trei ori, i s-au amputat ambele picioare și, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, a murit în ziua de 8 martie 1945, după două luni de agonie. Viața pe care o trăise cu intensitate și demnitate și pe care și-o dăruise patriei i-a fost curmată în plină tinerețe, la 27 de ani.

A fost înmormântată la cimitirul din Arad, pentru ca în primăvara aceluiași an să fie exhumată și, ulterior, reînhumată la Cimitirul Eroilor din Radna, alături de foștii săi camarazi căzuți în luptele de la Păuliș. Pe piatra sa funerară stă scris pentru eternitate: „Sergent Elena Chiriță, căzută pentru patrie în lupta pentru eliberarea Budapestei”.

Voluntara Batalionului 1 din Regimentul 96 Infanterie a fost decorată, pentru eroismul său, încă din timpul scurtei sale vieți cu Crucea „Meritul Sanitar”, clasa a II-a , iar post-mortem, în anul 1959, cu ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a.

Elena Chiriță este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei naționale contemporane, care completează galeria româncelor eroine din diverse epoci care, animate de dragostea de țară, au fost capabile de sacrificiul suprem. Astăzi, din păcate, simplul enunț al numelui său nu provoacă nicio reacție tinerei generații. Povestea acestei tinere, care a luptat pentru patria sa până la sacrificiul suprem, merită să fie cunoscută și, poate, va inspira generațiile viitoare.

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” deține, în patrimoniul său, mai multe mărturii muzeografice referitoare la personalitatea Elenei Chiriță, care o definesc ca voluntar-sanitar, dar mai ales ca om.

În colecția Manuscrise există o scrisoare olografă, nedatată a eroinei, adresată unuia dintre frații săi. În cadrul colecției Diverse III se regăsesc două documente, respectiv „Propunerea de decorare”, prin care comandantul Regimentului 96 Infanterie recomandă decorarea tinerei cu medalia „Virtutea Militară” de război, clasa a II-a pentru „gestul de înalt devotament, curaj și spirit de jertfă” de care a dat dovadă în atacul de la Forasmayor, precum și Referatul nr. 38434/13 iulie 1945 emis de Direcția „Personal” a Ministerului Apărării, prin care i se aprobă conferirea Crucii „Serviciul Credincios”, clasa a III-a.

„Legitimația” prin care i se conferă post-mortem ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a, prin Decretul nr. 407/23.10 1959 completează fondul documentar referitor la activitatea tinerei Elena Chiriță. În cadrul colecției de Faleristică se regăsește decorația „Apărarea Patriei”, clasa a III-a, cu baretă, care i-a aparținut.

Cele două busturi din colecția Sculpturi întregesc imaginea tinerei eroine: unul dintre acestea, turnat în bronz, este semnat Marius Butunoiu (1919-1999), sculptor care a realizat multe lucrări dedicate ostașului român și care o înfățișează din față, în uniformă militară, iar celălalt o prezintă civil, cu cele două cozi grose care au consacrat-o, bustul fiind realizat din ipsos și este semnat de Marcu Mihai (n.1939), sculptor care, la rândul său, a redat în piatră, bronz, lemn sau marmură diferite personalități istorice.

Sursa: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – Muzeograf Luminița  Nicoleta Iordache.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.