„Deşi apar ultimii în cavitatea bucală, la vârsta maturităţii, molarii de minte sau măseaua de minte cum o cunoaştem în popor nu sunt atât de diferiţi de ceilalţi dinţi. Ei pot deveni la fel de utili ca ceilalţi, dacă vor creşte corect şi vor fi susţinuţi de gingii sănătoase. În caz contrar, ei pot modifica chiar şi aspectul estetic a intregului aparat dentar, ele împingând în dinţii vecini pentru a-şi face loc să iasă.
Sunt şi situaţii în care molarul de minte rămâne încarcerat în gingii, ţesuturile din jurul său se pot inflama, iar de aici până la infecţie nu mai e decât un singur pas. Medicul dentist este cel care decide tratamentul şi tot el recomandă extracţia, în cazul unei inflamaţii repetate. Trebuie mare atenţie cu periajul dentar, acesta executându-se până la molarii de minte.
Destul de frecvent apare retenţia crescută a plăcii dentare, carii foarte greu de tratat, atât pe molari, cât şi pe dinţii alăturaţi. Dar bătaia de cap, la propriu şi la figurat, abia începe pentru că, de cele mai multe ori, se întâmplă ca ea să-şi facă simţită prezenţa prin dureri şi victime colaterale – afectarea măselelor din jurul său. Aşa că extracţia devine soluţia optimă pentru nopţi liniştite”, ne-a explicat medicul stomatolog Eny Pavel.