S-au scris probabil mii şi mii de pagini despre aroganţa şi tupeul multor angajaţi din instituţiile publice româneşti, o problemă care trenează şi tronează de mai mult timp la noi. Din fericire, mai sunt şi exemple pozitive, care demonstrează că nu toţi funcţionarii publici sunt de nota 4 la conduita faţă de cetăţenii-contribuabili şi plătitori de multe taxe şi impozite locale. Un astfel de exemplu am întâlnit săptămâna trecută la Direcţia Finanţelor Publice Argeş, unde m-am dus să depun un formular.

La parter, pe partea dreaptă, stau la coadă vreun sfert de oră la ghişeul 30, după care ajung în faţa unei doamne tunse scurt, îmbrăcată într-un costum roşu. Aveam mai multe întrebări şi nelămuriri şi recunosc că mă gândeam să nu întâmpin vreo reacţie adversă. Spre plăcuta mea surprindere, respectiva doamnă s-a arătat foarte amabilă şi receptivă la toate întrebările mele, deşi nu erau puţine. S-a uitat în calculator, a verificat nişte documente, a dat telefoane, totul cu scopul de a mă ajuta pe mine, un oarecare contribuabil anonim. Nu a dat niciun moment vreun semn că ar fi agasată ori stresată.  A fost o atitudine care – sincer să fiu – m-a reconfortat. Nu mă aşteptam la o asemenea… normalitate, la o asemenea atitudine fără cusur. M-ar bucura ca şi în alte instituţii publice din Piteşti să întâlnesc tot mai mulţi asemenea angajaţi „fără ură şi părtinire”, fără nervi şi priviri superioare.
E drept, cu o floare nu se face primăvară, dar este un exemplu demn de urmat. Şi dacă angajaţii din instituţiile publice de la noi ar învăţa că în faţa contribuabililor nu trebuie să facă pe şmecherii şi pe aroganţii, probabil că birocraţia instituţională şi nervii de la cozi ar deveni o amintire…

Comments

comments

DISTRIBUIȚI