A mai venit un Valentine’s Day. O zi în care avem senzaţia că lumea iubeşte şi îşi aduce aminte de jumătate doar de dragul convenienţelor. Cu alte cuvinte, iubim pentru că e Valentine’s Day, îi facem cadou iubitului sau iubitei pentru că e Valentine’s Day, o sau îl pupăm pentru că e Valentine’s Day. Adică…să ne supunem sărbătorii.
În fiecare an, de Valentine’s Day, văd sute de cupluri plimbându-se pe Centru cu câte un trandafir (e cea mai la modă floare de Valentine’s Day) şi un cadou. Dar de ce să dăm trandafiri numai pe 14 februarie?
De ce să iubim şi să sărutăm cu bonus numai atunci? Cum rămâne cu celelalte 364 sau 365 de zile? Atunci nu iubiţi? Poate că nu. Pentru că, în restul zilelor, foarte rar văd doamne sau domnişoare cu o floare într-o mână şi iubitul sau soţul în cealaltă mână. Văd în schimb mult mai des femei cărând sacoşe, femei certate sau admonestate de consorţi sau pur şi simplu femei care merg pe lângă soţi din automatism, dintr-o păcătoasă obişnuinţă.
Din păcate, de prea multe ori uităm să iubim, de prea multe ori uităm că lângă noi avem fiinţe care merită sărutate şi dezmierdate nu numai pe 14 februarie, ci de fiecare dată când simţim asta. Iubirea nu prea mai face parte din lista de priorităţi zilnice.
E criză economică şi e criză şi mai mare de sentimente exteriorizate şi cultivate. Iar criza asta sentimentală ţine de ani buni în toată lumea. Timpul pentru iubire e limitat. Dacă mă gândesc bine, 14 februarie e, până la urmă, o sărbătoare parşivă şi foarte comercială.
Da, foarte bine, a venit Valentine’s Day şi mulţi îşi scot jumătăţile la plimbare şi, eventual, şi la restaurant sau la munte, în funcţie de buget. Dar a rămas iubirea la fel de mare şi în dimineaţa zilei următoare? Mai ştiţi să iubiţi? De câte ori iubiţi pe an?
