Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România a declarat miercuri, 20 ianuarie, într-o conferinţă de presă că „este o batjocură, o băşcălie naţională ideea cu infrastructura” şi că CNADNR ar trebui desfiinţată.

Acesta a mai precizat şi că Autostrada Pitești-Sibiu nu este pentru Dacia, ci pentru România şi că această problemă nu mai poate fi tratată la nivelul profesional al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

„Este o batjocură, o bășcălie națională ideea cu infrastructura. Dacă acum câtva timp exprimam nehotărârea față de ultimele declarații care au fost făcute despre vestita autostradă Pitești-Sibiu, Sibiu-Pitești, care nu este a Daciei, ci a României, astăzi spun că nu va fi finalizată nici măcar în 2025. Este inadmisibil ce se întâmplă, ca o țară care are un potențial important în această industrie, care contribuie și la export, și la bunăstare, locuri de muncă, să fie tratată cu atâta indiferență, în condițiile în care 80% din finanțare este asigurată din fonduri europene (…) Din punctul meu de vedere, am discutat cu cei de la CNADNR, iar eu aș desființa pur și simplu această companie. Trebuie să existe o agenție în directa subordine a primului ministru și împănată cu oameni de specialitate — profesori în construcții, drumuri, poduri, geologi. Nu mai putem trata problema cu nivelul profesional al CNADNR. România va avea consecințe considerabile dacă nu vom avea această autostradă. Am stat și m-am gândit ce aș face eu. Aș face o licitație, aș alege un prestator care să facă și studiul de fezabilitate și proiectarea. Ce se întâmplă acum, din 2007 încoace, este de necomentat, este de sesizat Direcția Națională Anticorupție. Așteptăm acum să vedem ce decizie se va lua. Am acompaniat vreo opt miniștri ai Transporturilor, iar rezultatele sunt zero. Este de o importanță capitală acest tronson și greșit s-a înțeles că Dacia și Renault vor o autostradă. Imaginați-vă 4,4 milioane de metri cubi de marfă în containere, care circulă din centrul țării spre vest. N-au făcut măsurători, n-au făcut un calcul să vadă ce fonduri uriașe pierde România ca urmare a lipsei acestei autostrăzi”, a declarat Constantin Stroe.

Pe de altă parte, conform datelor Ministerului Fondurilor Europene /MFE/, autostrada Sibiu — Pitești ar putea fi gata în ultima parte a anului 2023, iar valoarea totală a investiției depășește 1,67 miliarde euro.

Comments

comments