Biserica Ortodoxă Română a început procesul de canonizare a lui Arsenie Boca, prin Episcopia Devei şi Hunedoarei. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, Episcopia Devei şi Hunedoare strânge dovezi şi mărturii despre viaţa părintelui.
Acesta a explicat că procesul de canonizare începe din teritoriu, în acest caz iniţiativa având-o Episcopia Devei şi Hunedoarei, în subordinea căreia se află Mănăstirea Prislop, unde a slujit părintele Arsenie Boca.
Episcopia va aduna dovezi şi mărturii privind viaţa lui Arsenie Boca, urmărind ortodoxia credinţei, sfinţenia vieţii şi evlavia populară. Odată strânse toate aceste date, dosarul va fi înaintat Sinodului Mitropoliei Ardealului, care îl va completa, dacă este cazul, şi îl va înainta mai departe Sfântului Sinod al BOR, pentru a fi analizat de Comisia de canonizare.
„În acest proces de canonizare e nevoie de răbdare şi de timp. Poate dura ani”, a mai spus părintele Stoica, precizând că Patriarhia nu a primit nicio petiţie pentru canonizarea lui Arsenie Boca, dar că există o petiţie online în acest sens.
Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog şi pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi, apoi, la Mănăstirea Prislop.
Datorită personalităţii sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioşi veneau să-l asculte. Tot din acest motiv însă, a fost hărţuit de Securitate. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal şi din nou închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească.
Arsenie Boca a murit în 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini, iar la sărbătorile religioase vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară pentru a se ruga.