Azi, sărbătoare mare: Înălțarea Domnului! Tradiții și obiceiuri în Argeș

Sărbătoare compozită, în același timp hotar între anotimpuri, constituie în fapt punctul final al sărbătorii Paștelui. Nota dominantă a acestui prag o constituie și ofrandele funerare aduse în aceste zile, precum și practicile apotropaice împotriva morților care nu reușesc acum să se înalțe la cer.

În calitate de apogeu al primăverii, paradisul verde este o notă specifică a praznicului (aducerea de verdeață la biserică, bătaia cu leuștean), așa cum se observă și în colindele speciale, cântecele de Ispas, ce se cântă cu această ocazie. Acum este celebrat un al treilea Paște, cel al cailor (în fapt, urmare a unui blestem vechi).

Înălţarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”

Hristos S-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.

Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvanta S-a înalţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Obiceiuri: În ziua de Înălțarea Domnului, femeile care au în familie morți împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele morților, crezându-se că în acea zi se înalță sufletele lor la cer și să aibă merinde de drum (Gorovei, 1995, p. 225).

Femeile împart lapte dulce fiert cu păsat și la cine dau trebuie să dea și un buchet de mături de pe câmp (Fochi, p. 152). Ciobanii primesc în dar câte un caș (uneori și câte un miel). Mieii se taie abia în această zi („Primăvara mai multe piei de miei decât de oaie“; Marian, 1994, II, p. 349).

La Ispas se face de obicei serviciu divin afară la câmp, pe iarbă verde, la holdele de grâu, și se botează toți oamenii. Este sărbătoarea fânului și a grâului, a holdelor. În biserică se așterne fân pe jos. Praporii bisericii erau împodobiți de către femei și fete cu verdeață sau flori de câmp și spice de grâu, așezate în formă de cruce, apoi întreaga procesiune ocolea holdele, în timp ce femeile cântau:

Azi îi joi de dimineață,
Crucea-n grâne și-o ieșitu.
Roagă tânăr pe bătrânu
Ca lor crucea să le-o dară,
Că frumoasă le-o purtară
Tot prin grâne până-n brâne
Prin ovese tot alese,
Prin ierburi bune de coasă.
La biserica de chiatră
Joacă-un june și c-o fată.
Ce stai fată de jurare,
Biserica a luminare?
(Pavelescu, p. 102).

Se făceau târguri de fete (nedei, ca și de Paști, de Rusalii), unde tinerii veneau să le pețească. Fetele își aduceau zestrea și podoabele (Marian, 1994, II, p. 351).

Călușarii joacă în zilele de la Înălțare până la Rusalii. În acest timp ei cutreieră toate satele și orașele, pururea jucând și săltând, și în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperișul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc, i-ar munci strigoaicele sau, cum le zic ei, Frumoasele.

Dacă se întâlnește o ceată de călușari cu alta pe drum, ele trebuie să se bată, și ceata învinsă se pleacă celeilalte; apoi pun condițiuni de pace, după care cei învinși trebuie să rămână nouă ani supuși celor învingători. De se întâmplă ca în lupta aceasta să rămână vreun mort dintr-o parte sau alta, în acest caz nu se începe judecată, nici judecătorul nu urmărește pe făptuitor.

Cel care e primit într-o ceată de călușari trebuie să rămână nouă ani într-însa și în tot anul să fie de față la termenul știut; dacă nu s-ar prezenta o dată, atunci zic că are boala cea rea (ducă-se pe pustii) și-l muncesc Frumoasele (Pamfile, 1997, pp. 45-46).