Alarmant! Românii de peste 40 de ani își găsesc greu de muncă

943 views

Potrivit ANOFM, la sfârşitul lunii iulie, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,18%, mai mare cu 0,03 pp decât cea din luna anterioară. Creşterea a fost determinată de înregistrarea absolvenţilor în baza de date a ANOFM, situaţie care se regăseşte în aceeaşi perioadă şi în anii precedenţi, rata şomajului din luna iulie a anului 2016 fiind cu 0,61pp mai mare faţă de cea a acestui an.

Dintre cele 366.576 persoane înregistrate în evidenţele agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 62.003 primeau indemnizație de șomaj. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a rămas constanta la 4,49%, iar rata şomajului feminin a crescut de la 3,75% în luna iunie, la 3,81 %.

Cei mai mulţi şomeri au între 40 – 49 de ani

În funcție de mediul de rezidență, la finele lunii iulie 2017 situaţia şomajului se prezintă astfel: 197.177 şomeri provin din mediul urban şi 259.399 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (105.980), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (74.850), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (27.366).

În Argeș, rata șomajului este de 4,28%

Nivelurile cele mai ridicate ale ratei şomajului au fost în judeţele Vaslui (10,38%), Teleorman (10,15%), Galaţi (9,66%), Buzău (9,44%), Mehedinţi (9,31%), Dolj (8,56%), Olt (6,71%), Gorj (6,64 %), urmate de judeţele Ialomiţa (6,45%) şi Bacău (6,03%). Judeţul Ilfov a continuat să înregistreze, şi în luna iulie 2017, cea mai mică rată a şomajului (1,07%). În Argeș, rata șomajului este de 4,28%, numărul șomerilor ajungând la 10.989, dintre care 4897 femei.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii şi cei
cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional aveau ponderea cea mai mare
în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (79,28%), în timp ce şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal reprezentau 16,74%, iar cei cu studii
universitare 3,98 %.

 

Comments

comments