Zile întregi din ultima parte a vieţii, Liviu Rebreanu trăieşte (şi scrie) într-o casă de gospodar de la Valea Mare din Ştefăneşti, judeţul Argeş. Istoria Casei Rebreanu din Valea Mare-Ştefăneşti începe – deducem din indicarea zilei, nu şi a datei – în ziua de 9 iunie 1930, când prozatorul se decide să cumpere proprietatea din Argeş, cum notează în ziua de miercuri, 11 iunie: „Luni am fost la Piteşti şi am cumpărat o vie de vreo cinci pogoane la Valea Mare, prin Banca lui Coandă, cu 220.000 lei, plus diferite taxe. Prima mea proprietate şi poate locul de retragere. Numai s-o văd plătită”.
Niculae Gheran explică, până la un punct, soarta proprietăţii în Note: „După săvârşirea din viaţă, casa a fost vândută doctorului Ierbaşu din Piteşti. Trecută în fondul de stat (1948), a purtat o vreme firma unui dispensar veterinar. Mai târziu, clădirea a fost restaurată, devenind casă memorială (1964)”. Cum notează acelaşi într-o notă de subsol, casa va fi renovată şi consolidată de mai multe ori, în timpul vieţii scriitorului, cu ajutorul arhitectului George Trifu, în 1930, 1932, 1941, 1942. Din 2009, de când a fost retrocedată familiei Erbaşu, locuinţa unde marele scriitor a pus pe hârtie romanul „Răscoala” a fost practic abandonată şi lăsată să se deterioreze de la o zi la alta.
La câteva luni de la cumpărarea casei câmpeneşti, Rebreanu consemnează mai pe larg, punând accentul asupra proprietăţii, cu sentimentul de a avea un refugiu alternativ pentru viaţa tumultuoasă din Capitală: „De sâmbătă până azi am fost la Valea Mare, unde ne-am instalat o mică, dar adevărată gospodărie. Prima mea proprietate reală. Să-mi ajute Dumnezeu să trăiesc, să mă pot bucura puţin de ea. Evident că facem mereu planuri de viitor, cum s-o mărim, cum să schimbăm casa şi s-o înfrumuse- ţăm… Cât este, e foarte bine. Am un adăpost pentru orice împrejurare.” (29 iulie 1930).
Lucrul efectiv la Răscoala e consemnat în 13 iulie: „Acum m-am apucat să isprăvesc Răscoala. M-am sculat la miezul nopţii şi întâi am căutat să-mi împrospătez amănuntele atmosferei. Voi reciti tot ce am scris şi voi transcrie, cu modificările de rigoare”.
Dar anul Răscoalei este 1932, an în care petrece mai toată vara, până spre toamnă, la Valea Mare, cum notează în 11 iulie: „Nu m-am mişcat de aici. Şi scrisul merge potrivit. În orice caz, fiece noapte e complet consacrată Răscoalei, cu micile pauze de destindere, fireşti”.
În anii următori, Rebreanu lucrează, cu intermitenţe, la alte două romane, pendulând între Valea Mare şi Bucureşti. Cu mari ezitări, concepe versiuni de laborator din Mojarul iluziilor – cum se intitula iniţial romanul psihologic Jar (după alt titlu rămas în manuscris: Scara fericirii) – în care va transfigura modele tipologice din realitatea publicistică bucureşteană.
Deşi credea că după Gorila va face „o pauză adevărată”, petrecând mai multe zile din vara anului 1938 la casa „de la ţară”, Rebreanu proiectează un roman poliţist în care să demonstreze că acest gen romanesc „poate să cuprindă ceva şi dincolo de o simplă aventură sau crimă”. Romanul Amândoi, relatând o dublă crimă petrecută pe strada Speranţei din Piteşti, prinde contur în doi ani. Deloc întâmplător, acţiunea ultimului roman rebrenian e plasată în oraşul parcurs adesea, din vecinătatea casei-laborator, caracterizat astfel în cap. XIII: „În Piteşti, localitate cu mari ambiţii urbane, crimele nu sunt în general tocmai rare. De altfel, ar fi semnul unei îngrijorătoare lipse de temperament dacă parchetul n-ar avea de lucru suficient într-un oraş care a dat ţării atâtea celebrităţi în toate domeniile vieţii”. Unicul său roman de factură poliţistă – „o încercare de roman criminal literarizat”, în propria caracterizare – este încheiat la Valea Mare în ziua de miercuri, 10 ianuarie 1940, cum precizează scriitorul în spiritul consemnărilor gospodăreşti ale jurnalului: „noaptea spre joi, la 3,1/2 dim.”.
Liviu Rebreanu s-a nãscut în anul 1885, în Tîrlişua, şi a murit în 1944 la Valea Mare, Ştefăneşti. A fost unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române, fiind romancier, dramaturg şi academician. Mai multe opere ale lui Liviu Rebreanu au fost transformate, în decursul timpului, în scenarii de film, care au avut un mare succes: Răscoala, Ciuleandra, Pădurea spânzuraţilor şi Ion.
(sursa: Laboratorul de creaţie de la Valea Mare de Nicolae Oprea)
