Săptămâna trecută, graţie directorului BRD Grup Piteşti – George Caval, Piaţa Primăriei din Piteşti a găzduit şapte mari personalităţi ale sportului mondial: Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gică Hagi, Yannick Noah, Mansour Bahrami, Younes El Aynaoui şi Andrei Pavel. Reuniţi cu ocazia turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy de la Bucureşti, cei şapte magnifici campioni au fost deschişi propunerii BRD de a participa la un eveniment dedicat promovării tenisului la Piteşti. A fost, fără îndoială, cea mai mare aglomeraţie de staruri văzută vreodată la Piteşti, totul sub privirile a mii şi mii de spectatori.
La finalul partidei demonstrative de tenis pe care a jucat-o, inegalabilul Yannick Noah a acceptat să ne acorde un interviu, în exclusivitate. Câştigător al turneului de la Roland Garros în 1983 şi al Cupei Davis cu echipa Franţei (în 1991 şi 1996, în calitate de căpitan) şi fost număr 3 mondial în tenis (performanţă neegalată până acum de un alt francez), Yannick Noah este o legendă a sportului mondial şi personalitatea preferată a francezilor. Din 2002 s-a dedicat muzicii şi reuşeşte şi în prezent să fie şi în acest domeniu la vârf, vânzând milioane de albume şi având sute de concerte cu casa închisă. Un star total şi un interlocutor agreabil şi elegant.
În 1971, marele tenisman Arthur Ashe v-a oferit o rachetă. A reprezentat acest dar o motivaţie puternică pentru cariera dumneavoastră?
Arthur Ashe era eroul meu. E adevărat, el m-a ajutat mult, mai întâi cu această rachetă, primul meu cadou, şi apoi m-a ajutat să joc în turnee importante. Arthur Ashe a contat foarte mult pentru evoluţia ulterioară a carierei mele. Iar acea rachetă a fost cu adevărat un imbold şi un cadou de neuitat. A fost pur şi simplu extraordinar să primesc o rachetă de la cel care era idolul meu în tenis. După 1978, am jucat mai multe turnee de dublu avându-l ca partener pe Arthur Ashe.
A dispărut partea romantică a tenisului?
E dificil. Regulile tenisului s-au schimbat prea mult, în opinia mea. Este din ce în ce mai greu să se să se afirme personalitatea jucătorilor. E păcat. Tenisul din anii ’70 şi ’80 a fost cu adevărat romantic şi a dat multe nume grele. Iar Ilie Năstase este unul dintre acele nume care nu se uită, o personalitate care a dat foarte mult tenisului mondial.
Există asemănări între muzică şi tenis?
Când joc tenis, am muzică în cap. Iar când compun muzică, am tenisul în cap. Este o conexiune între cele două. Şi este foarte important să faci totul cu pasiune, să comunici cu oamenii, fie că eşti jucător de tenis sau cântăreţ, să le oferi ceva frumos, fie că este vorba de o partidă spectaculoasă pe care o câştigi, fie că ai compus un hit.
„Sunt foarte mulţi oameni care m-au inspirat”
Sunteţi personalitatea preferată a francezilor. Dar care este personalitatea dumneavoastră preferată?
Sunt foarte mulţi oameni care m-au inspirat, foarte mulţi oameni pe care îi admir şi care sunt modele pentru mine. Iar prima personalitate care îmi vine în minte este Nelson Mandela, un om pur şi simplu special, un luptător pentru drepturile omului în adevăratul sens al cuvântului.
În 2010, în cotidianul „Le Parisien”, aţi criticat puternic echipa de fotbal a Franţei. Vă păstraţi opiniile de atunci?
Da, e o echipă care nu este carismatică şi nici generoasă. Poţi să joci fotbal şi să fii generos în acelaşi timp cu cei care vin să te vadă, cu cei care umplu un stadion pentru tine. E păcat să nu fii generos în fotbal, atunci când ai 80.000 de spectatori în jurul tău.
În 1978, la turneul Open de la Johannesburg (Africa de Sud), în plină epocă a apartheidului, mulţi albi au părăsit tribuna atunci când aţi intrat pe teren. Cum aţi trăit acel moment?
Da, ţin minte acel moment, a fost o experienţă specială. Din fericire, politica de atunci din Africa de Sud s-a schimbat. Iar, la ora actuală, chiar am prieteni albi din Africa de Sud. Momentele din 1978 sunt, din fericire, istorie. Africa de Sud s-a schimbat foarte mult, iar asta i se datorează într-o mare măsură, lui Nelson Mandela.
