Aflat de o săptămână în cantonament la Sinaia, Rică Neaga demonstrează, de la zi la zi, că este total schimbat faţă de sezonul precedent. Dacă anul trecut vedeam un Neaga destul de arogant şi mai puţin concentrat, de data aceasta schimbarea este majoră. Numit antrenor secund, Rică şi-a dat seama că postul său este unul foarte important şi, ca atare, s-a pus serios pe muncă.
Cât de mare este schimbarea între Neaga din sezonul trecut şi cel de acum?
Din punctul meu de vedere, nu sunt schimbat. Este acelaşi Rică doritor de performanţă. Din punct de vedere al actelor, este o schimbare, pentru că am fost cooptat în staff-ul tehnic, fiind numit antrenor secund. Este o mare onoare şi o bucurie pentru mine şi sper să nu dezamăgesc.
La ora actuală, eşti mai mult jucător sau mai mult antrenor?
Hai să stabilim de la început lucrurile. În primul rând, sunt jucător şi de aici pleacă discuţia. Apoi, în funcţie de antrenamente şi mai ales de discuţiile purtate de antrenori cu jucătorii, sunt secund. Vreau să fiu bine înţeles: eu sunt antrenorul secund din teren, eu dau cea mai importantă mână de ajutor din mijlocul lotului.
Hai să fim mai clari… ce faci tu ca antrenor secund?
În primul rând, fac ceea ce îmi cere antrenorul… apoi încerc din toată puterea mea să unesc vestiarul, să realizez acea simbioză între jucătorii vechi şi cei noi. Nu în ultimul rând, îmi dau toată silinţa ca tinerii care au venit acum la Mioveni să se simtă intruşi, aşa cum am auzit că se întâmplă la alte echipe. Vreau să fim o adevărată familie, pentru că numai aşa putem izbândi în sezonul care stă să înceapă.
A fost o perioadă în care incertitudinea plana deasupra echipei… adică se vorbea tot mai insistent de intrarea în faliment şi de dispariţie.
Nu este menirea mea să vorbesc despre acest lucru. Însă… trebuie neapărat să spun ceva: supărarea domnului primar trebuie înţeleasă de toată lumea. Este greu de digerat un rezultat ca cel de anul trecut, adică o retrogradare cu numai 12 puncte realizate. Tot timpul am fost conştient că domnul primar are dreptate să fie dezamăgit, aşa cum dreptate au avut şi au domnii consilieri. Din fericire însă, dânşii au luat o hotărâre înţeleaptă şi uite că acum echipa a pornit la un nou drum.
Sincer… de ce s-a ajuns aici? Cum de campionatul trecut a fost posibilă o asemenea contraperformanţă?
Hai să nu mai vorbim de ce a fost, pentru că nu e bine. Repet: a fost un coşmar de care vreau să nu ne mai amintim.
De ce să nu credem că şi anul acesta se va repeta dezastrul?
Pentru că toată lumea a învăţat din greşelile trecutului, pentru că toată lumea luptă acum până la ultima picătură de energie pentru a şterge amintirile neplăcute, pentru că… pentru că acum nu o să mai cedăm niciun metru de pământ şi vom muri pe teren. CS Mioveni nu este o echipă terminată, aşa cum unii s-au grăbit să o spună.
Tu mai poţi să joci?
Dacă nu mai puteam, nu mai stăteam pe teren. O să vedeţi anul acesta acel Rică Neaga de care se ştia.
Se vorbeşte că acum, din postura de antrenor secund, vei juca titular în fiecare meci.
Nu ştiu cine spune asta, dar este o mare prostie. Am spus că suntem gata să murim pe teren pentru a şterge amintirile neplăcute şi asta vom face. Dacă antrenorul principal va decide că nu trebuie să intru, voi rămâne pe banca de rezerve. Nu este un capăt de ţară. Important este ca echipa să câştige.
Care este obiectivul pentru acest sezon?
În mod cert, evitarea retrogradării. Plecăm cu un deficit de -13 puncte şi este foarte greu, mai ales că anul acesta retrogradează 5 echipe. Vă daţi seama că este o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Nu avem voie să facem paşi greşiţi, nu avem voie să pierdem puncte pe teren propriu.
De promovarea în Liga I se mai poate vorbi la Mioveni?
La Mioveni, se va vorbi de acum înainte pe proiecte serioase. Nu mai avem nevoie de cuvinte mari spuse doar de dragul de a spune ceva. Anul acesta, obiectivul este evitarea retrogradării, întinerirea echipei şi alcătuirea unui lot puternic. Anul viitor… stai să ajungem acolo. Important este însă că avem un proiect serios, din care vor ieşi performanţe. Vă dau cuvântul meu de onoare că aşa va fi.