NEPĂSARE. Sute de case elegante, cu stiluri arhitectonice unice, au fost demolate, în ultimii 30 de ani în Piteşti, iar cele care au mai rămas zac în paragină. Oraş cu o vechime de 625 de ani, Piteştiul şi-a păstrat într-un procent destul de mic porţiuni din vechile străzi pitoreşti, în care încă mai vibrează sufletul unor epoci şi moravuri apuse. Sute de case elegante, cu stiluri arhitectonice unice, au fost demolate, în ultimii 30 de ani. Apăsaţi de grijile zilnice, uităm de multe ori să ne bucurăm de ce avem aproape de noi. Trecem adesea prin centrul Piteştiului şi pe străzile adiacente pe lângă clădiri de patrimoniu, vechi de cel puţin 100 de ani, clădiri ce tăinuie poveşti de un farmec inefabil. Clădiri şi case ce, din păcate, au ajuns… monumente ale degradării. După cum ne-a precizat directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, Cristian Cocea, în Argeş mai sunt 1.018 clădiri şi situri clasificate drept monumente istorice, iar 103 dintre acestea sunt în Piteşti.Ca detaliu interesant, aproape un sfert dintre aceste monumente istorice sunt pe două străzi ce încă mai păstrează şarmul veacurilor trecute: Crinului şi Sfânta Vineri. „Din păcate, Legea 422 privind monumentele istorice este insuficientă. Tot ce putem face sunt controale şi inspecţii împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. Legat de clădirile de patrimoniu aflate în stare de degradare, sunt destule cazuri în care proprietarii pur şi simplu fie nu vor să le refacă, fie nu au bani sau cazuri în care sunt mai mulţi proprietari, aflaţi în litigiu pentru aceeaşi clădire. Legea 422 îi scuteşte de impozit pe proprietarii care îşi refac clădirile de patrimoniu. Statul şi autorităţile locale deţin dreptul de preemţiune asupra monumentelor istorice, însă, de cele mai multe ori, nu sunt bani pentru achiziţionarea acestora. Ar trebui un program guvernamental privind monumentele istorice, ar trebui alt tip de politică de susţinere”, spune directorul Cristian Cocea.
Pe vremuri o bijuterie a Piteştiului, Hanul „Gabroveni” a ajuns o ruină
Am vizitat zilele trecute câteva dintre clădirile de patrimoniu care, odinioară, erau faima Piteştiului şi care acum au ajuns să fie teribil de afectate de patina timpului. Prima oprire, pe strada Sfânta Vineri, la numărul 23, acolo unde se află Hanul „Gabroveni”, construcţie ce datează din 1877. Pe vremuri o bijuterie, Hanul este acum parţial o ruină. Hanul „Gabroveni” are o suprafaţă construită de 567 de metri pătraţi. Are subsol, cu două beciuri, parter cu 18 camere şi un etaj cu 20 de camere, un teren de 934 de metri pătraţi şi o anexă de 181 de metri pătraţi.
Doar patru spaţii din interiorul clădirii sunt închiriate de persoane juridice. Proprietara Hanului, societatea „Neptun SA”, încearcă să îl vândă de ani buni, dar fără succes. Dacă, până în februarie, preţul era de…1,5 milioane de euro, acum a scăzut la jumătate, adică la 752.804 euro. Nici aşa nu s-au găsit cumpărători. Primăria are drept de preemţiune asupra monumentului, însă nu are bani. În curtea în care, cu zeci de ani în urmă, se aflau grajdurile unde cei care poposeau la Han îşi lăsau caii, se află acum… umbrele, mese din plastic şi…foarte multă mizerie.
Una dintre cele mai frumoase clădiri din Piteşti – aflată pe lista monumentelor istorice – este casa Aron Băiulescu, situată pe strada Târgul din Vale, la numărul 20. Casa, o adevărată minunăţie arhitectonică, adăposteşte în prezent atelierele de creaţie ale membrilor Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Piteşti. În multe locuri, tencuiala de epocă a început să se ducă, din păcate. Nu ar fi rău ca autorităţile locale şi cei responsabili să aloce sumele necesare pentru renovarea acestei case, construită în 1875, după planurile arhitectului Dumitru Ionescu.
La câteva sute de metri de casa Aron Băiulescu, aproape de Autogara Sud, pe strada Sergent Pantazescu, se află o altă casă ce, pe vremuri, era o mândreţe, cu arcade şi coloane realizate cu gust. Acum, casa, cu peste 100 de ani vechime, este într-o stare avansată de degradare şi nu este niciun semn că lucrurile s-ar îndrepta.
„Ateneul” e… pustiu
Ne continuăm periplul în timp şi ajungem pe strada Crinului. Pe partea dreaptă, la numărul 6, se află Casa Filipescu, ridicată în 1900. O parte dintre ornamentele şi arabescurile originale foarte elegante au rămas, însă tencuiala e pe…moarte, iar geamurile degajă un profund parfum vetust. Păcat…
La nici 300 de metri mai jos, pe aceeaşi parte, în spatele unei terase, tronează clădirea Fabricii de butoaie „Ateneul”, construită la începutul secolului XX. Pe vremuri aici era o sală de spectacole, unde veneau sute de piteşteni. Acum e… pustiu. Geamurile sunt mai mult cioburi, iar, lângă clădire, mai mulţi maidanezi stau pe post de cerberi cu…colţi. Dacă s-ar găsi un investitor inspirat, spaţiul ar putea redeveni o atracţie şi – de ce nu? – poate chiar o nouă sală de spectacole. Deocamdată, ideile şi banii lipsesc, iar clădirea arată ca după un semi-bombardament.
Privind-o, nu pot să nu mă gândesc la oraşe precum Sevilla ori Barcelona (exemple sunt cu sutele), unde sunt multe monumente istorice care arată impecabil, monumente pe care statul le-a sprijinit cu programe eficiente şi mai ales cu bani. La noi, nu sunt nici programe eficiente şi nici bani… Următoarea „haltă” este Casa Rădulescu, pe strada Victoriei, la numărul 52, ridicată la sfârşitul secolului XIX. Ce frumos se construia pe vremuri!… Şi aici, degradarea e la ea acasă.
În vecinătatea Casei Rădulescu, la numărul 58, se află un imobil care, deşi nu e monument istoric la clasificare, are destule semne că, în „tinereţe” (la începutul secolului XX), a fost o frumuseţe. În 2006, după mai multe procese, Tribunalul Argeş a dispus ca această casă să fie retrocedată vechilor proprietari. Din păcate, decizia instanţei nu a reprezentat o mare bucurie pentru proprietari deoarece, potrivit expertizelor tehnice şi judiciare, clădirea nu mai are nicio valoare, fiind o ruină, şi la propriu şi la figurat. Familia Vasile, proprietara, este dispusă să vândă casa-ruină la un preţ mic.
Casa Coculescu sau… gardul şi leopardul
Şi strada Armand Călinescu are destule case de valoare, multe dintre ele aflate, din păcate, în ruină. Este şi cazul Casei Coculescu (care datează din secolul XIX), aflată la numerele 32-34. Casa, deţinută în prezent de fraţii Prodănel, este un imobil de tip muscelean, cu pivniţă înaltă de zid şi locuinţă din lemn la etaj, care a aparţinut primarului Coculescu, cel care a încercat, în jurul anului 1850, o primă colectare a apelor de suprafaţă printr-un şanţ paralel cu terasa. În faţa casei-monument istoric se află o terasă, iar proprietarii au acoperit faţada casei cu un fel de draperii aurii. Dacă urci pe treptele ce duc la Şcoala 3, poţi vedea mai mult din casa ce, în urmă cu un secol, era un model arhitectonic. Acum e un model de nepăsare.
După draperiile aurii se vede cum o parte din tencuială a căzut, iar casa nu arată deloc bine. În curtea din spate, ascunsă după un gard cu sârmă ghimpată, se află o canapea pe jumătate ruptă alături de alte… resturi. Altfel spus, în faţă e terasă şi în spate e dezastru. Exact ca în zicala cu gardul şi leopardul. Faptul că nu a fost refăcut imobilul are o scuză parţială: casa nu e o afacere, terenul, în schimb, e. Păcat că suntem ţara legilor atât de permisive atunci când e vorba de amalgamuri de construcţii, fără nici cea mai mică doză de armonie arhitecturală…
Tot pe strada Armand Călinescu, la numărul 30, o altă casă specială: este locul unde s-a născut marele pictor Rudolf Schweitzer Cumpăna. Nici această casă nu este de patrimoniu, deşi ar merita, având în vedere încărcătura ei artistică. Şi aici, degradarea şi-a făcut „cuib” pe termen nelimitat. Ne încheiem călătoria printre clădiri preţioase şi… dărăpănate la intersecţia Bulevardului Eroilor cu strada Teilor, acolo unde se află o altă casă de colecţie, dar în… paragină, ascunsă parţial de vegetaţia haotică. Am aflat că, pentru această casă, există un litigiu între doi proprietari.
Oricum, dincolo de litigii, de proprietari săraci sau bogaţi, de legi superficiale şi autorităţi neputincioase, un lucru e cert: clădirile frumoase de altădată ale Piteştiului încep să se stingă una câte una…
