Trofeul Electricianului, a 36 ediţie, a ajuns la final. Electrica şi CEZ Distribuţie au recompensat cei mai buni specialişti din ţară

Vineri după-amiază, la Hotel Ramada, a avut loc festivitatea de premiere şi închiderea oficială a celei de a 36 ediţii a Trofeului Electricianului, concursul profesional ce reuneşte cei mai buni specialişti din domeniul energetic. Organizat de obicei de Electrica, anul acesta onoarea de a fi gazdă a revenit şi CEZ Distribuţie, în anul în care CEZ România sărbătoreşte 10 ani de la intrarea pe piaţa naţională.

„Să dea Domnul să ne revedem şi peste 36 de ani!” a fost urarea lui Mihai Bobonete, celebrul comedian, invitat  să fie moderatorul galei finale, şi să „scoată de sub tensiune”,  după trei zile de competiţie, atât audienţa cât şi pe organizatori.

Printre glume şi ropote de apauze, au fost spuse şi câteva lucruri serioase, şi au fost premiatţi şi cei mai buni dintre cei mai buni electricieni din cele şapte companii participante în competiţie.
„Nu am întâlnit niciodată, în toată cariera mea internaţională, o comunitate atât de puternică precum cea din sectorul energetic românesc!”
„Acest eveniment este unul deosebit, ceea ce cred eu, duce la o situaţie cu totul şi cu specială. Pentru că, în interiorul industriei, chiar dacă suntem competitori,  ne luăm răgazul de a sta împreună, de a concura împreună, de a bea împreună… Şi, cu atât mai important, de a împărtăşi cunoştinţele în situaţii de acest gen şi de a sta cu colegii. Trebuie să vă mărturisesc că, pe parcursul carierei mele internaţionale, nu am întâlnit niciodată o comunitate atât de puternică precum cea din sectorul energetic românesc. Care este de mare inspiraţie! Felicitări că reuşiţi acest lucru unic în Europa, de a avea  o astfel de colaborare la nivelul sectorului. Felicitări! În primul rând, mulţumiri Electrica, pentru organizarea acestei activităţi, felicitări şi comitetului de organizare, şi pentru că ne-au dat posibilitatea de a fi gazdă  în acest an. Felicitări şi juriului care a reuşit să fie obiectiv! Aş vrea să muţumesc şi autorităţile care ne-au dat posibilitatea să avem această reuniune minunată în judeţul Argeş. Şi nu în ultimul rând, mulţumiri partenerilor noştri care ne-au dat posibilitatea să avem zile frumoase, petrecute atât de frumos”  a fost mesajul domnului  Martin Zmelik, director general CEZ Romania.

„Se vede pe feţele dumneavoastră că a fost un eveniment de succes!”

Şi viceprimarul Piteştiului, Cornel Constantin Ionică, a ţinut să fie prezent, ca şi la deschidere, şi să transmită un mesaj atât conducerii societăţilor, dar icelor ce au concurat. „Mulţumesc frumos că mi-aţi dat posibilitatea săparticip la acest moment. Se vede pe feţele dumneavoastră că a fost unul de real succes. Nu pot să vă ascund satisfacţia că acesta s-a desfăşurat în oraşul nostru, la Piteşti. Sectorul energetic este unul important, oriunde în lumea aceasta, nu numai la noi. De aceea este necesară mereu o colaborare strânsă între autorităţi şi specialiştii din sector. Ca să vă fac o mărturisire, am venit şi ca să rezolv o problemă stingentă pentru Piteşti, care ţine de domeniul dumenavoatră. Aşa, am rezolvat două într-un timp: am răsouns invitaţiei dumneavoatră şi m-am clarificat cu domnul inginer!” a declarat viceprimarul Piteștiului, Cornel Ionică, în fața audienței.
„Trebuie săpunem chiar şi Trofeul Electricianului în slujba clienţilor noştri!”
„Este greu să spui ceva important după discursurile distinșilor noștri oaspeți și prieteni. Eu aș vrea doar atât să spun. Este un trofeu de tradiție și este bine să îl păstrăm, să îl dezvoltăm, să îl aducem în ziua de astăzi! Să punem şi acest trofeu în slujba clientului şi să reuşim să ducem mai departe o pritenie. Avem aici, alături de noi, marea familie a electricienilor! Să nu uităm că suntem parte a acestei familii, că reuşim doar împreună!” a spus şi doamna  Doina Vornicu, director de operaţiuni CEZ Romania.

Iată şi lista reprezentanților CEZ, câştigători ai celei de a 36-a ediţii a Trofeului Electricianului:

Electrician PRAM:
Locul III – Ciocea Ion – Mehedinti

Electrician Exploatare Retele MT/JT:
Locul I – Lupulescu Ion – Gorj
Locul II – Paraschiv Daniel – Teleorman
Locul III – Barbulescu Tomita – Mehedinti

Electrician Exploatare Statii:
Locul IV – Grecu Gheorghe – Dolj

Evenimentul a fost organizat de CEZ Distribuție și SC Electrica SA, cu sprijinul partenerilor AEM și LeasePlan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.