„Trădătorul” s-a întors la locul faptei

„RECIDIVIST”…Marian Pană revine antrenor principal la Mioveni, acolo unde oamenii nu mai doreau să audă de el, acuzându-l că a dezertat voit, după ce U Cluj a promovat în Liga I, în detrimentul Daciei Mioveni. Nu mai miră pe nimeni ce se întâmplă la Mioveni, acolo unde primarul Ion Georgescu schimbă antrenorii mai ceva ca pe şosete. Aşa se face că, începând de săptămâna trecută, CS Mioveni s-a pricopsit cu al şaselea antrenor principal. După Popa, Ilie Stan, Telu Stancu, Stoichiţă şi Stoica, a venit rândul lui Marian Pană să ţină în mâini hăţurile echipei de pe ultimul loc din Liga I.

 

Stoica, demis din cantonament

Debarcarea lui Mihai Stoica a fost una extrem de simplă pentru şefii de la Mioveni. Miercuri seara, în timp ce echipa se afla în cantonament pentru plecarea la Cluj, oficialii clubului galben-verde s-au întâlnit la Mioveni şi au pus la punct demiterea lui Stoica. Acesta le ceruse şefilor un contract pe un an şi jumătate, condiţie considerată de neacceptat pentru aceştia. Astfel stând lucrurile, demiterea a venit rapid, preşedintele Olteanu mergând în cantonament şi transmiţându-i lui Stoica decizia. Urmau însă discuţiile pentru numirea noului principal.

Pană, susţinut de Ţuţală

Postul de antrenor principal s-au luptat doi oameni, adică Marian Pană şi Marian Bondrea. Cum ultimul se afla deja sub contract cu Severinul, Pană a fost câştigător, mai ales că a fost puternic susţinut de către preşedintele Ion Ţuţală şi câţiva dintre consilieri.
Tehnicianul îşi dăduse demisia de la Farul cu o zi înainte, aşa că nimic nu-i mai stătea în cale pentru a antrena o echipă de Liga I. Interesant este însă că Pană nu numai că nu se află la prima aventură cu CS Mioveni, dar a şi plecat cu cântec de aici.
În urmă cu doi ani, Pană antrena pe Mioveni şi se lupta pentru promovarea în Liga I cu U Cluj. Împrejurările de atunci au făcut ca clujenii să promoveze, iar Pană să îşi dea demisia de la Mioveni şi să se ducă tocmai la Cluj ca antrenor principal.
Mulţi oameni, în frunte cu primarul Ion Georgescu, au părut dezgustaţi de ceea ce făcuse antrenorul şi nu puţini au fost cei care l-au acuzat de trădare şi blat pe Marian Pană. Antrenorul devenise persona non grata la Mioveni şi nimeni nu mai dorea să audă de el.

Lacrimile au fost date uitării

Ce i-a făcut pe cei din Mioveni să se răzgândească e greu de spus. Important este însă că Pană a revenit principal şi toţi îl privesc ca pe Mesia. Debutul a fost unul normal, înfrângere cu 3-0 la CFR Cluj, dar nimeni nu se aştepta la cine ştie ce lucru de la acest joc. Vine însă partida cu Voinţa Sibiu şi, în cazul unui eşec, CS Mioveni este definitiv condamnată la retrogradare.
Abia atunci suntem curioşi să vedem ce se va întâmpla nu numai cu antrenorul, ci şi cu jucătorii. Până atunci însă, rămânem cu mirarea că un „trădător” a fost din nou acceptat la locul faptei şi cu părerea de rău că, după ce acum doi ani toată lumea plângea de ciudă că U Cluj a promovat, acum lacrimile au fost date uitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.