Există poveşti de dragoste care nu mor niciodată. O dovedeşte şi povestea vedetei de televiziune Teo Trandafir, care a decis să vorbească public despre iubirea vieţii ei, un bărbat din Piteşti. „Una dintre amintirile mele preferate vine din adolescenţă. Din mijlocul ei. Cred că avem vreo 15 ani şi mă cam îndrăgostisem (multă vreme am dus cu mine bucuria asta) de un băiat pe care-l ştiam din vacanţele la Piteşti. Acolo era Raiul. La Piteşti, pe Trivale, locul unde înţelegeam că mă născusem şi simţeam că e aşa, până şi după gustul apei, familiar şi greu de confundat. E un simţământ al apartenenţei, al acceptării, e ceva, în legătură cu tine şi locul unde ai plâns pentru prima dată. În prima clipă. Tot acolo am întâlnit o iubire uriaşă, copilărească, dar adâncă, pentru un băiat pe care îl cunoscusem dintotdeauna de-adevăratelea. El era mai mare cu un an şi mă ajutase să merg, mititica fiind, cu atâţia ani înainte, pe strada aia magică, pe Trivale, unde, pe vremurile alea, nu aveau voie maşinile, iar castanii, unii lângă alţii, nu lăsau viaţa să se vadă, concretă, dintre ramuri. Crescând, l-am văzut în fiecare an altfel; vară după vară mă uimeau schimbările lui, pentru că pe ale mele n-aveam cum să le văd, la cât eram de conflictuală şi de răzvrătită şi de nebună. Mă „vărsam” în el cu dulceaţa vârstei ăleia şi dăruirea mea dintotdeauna. Toate avem asta. Prima iubire, complet neîmpărtăşită, complet nemărturisită, completă.  Apoi alta…şi alta…şi alta… Irepetabile iubiri repetabile, ca merele. Ca valurile, ca pietrele, ca lacrimile, ca verighetele, ca rănile, mereu la fel şi niciodată altfel decât asemănabile. Nu identice. Toate au lăsat în mine un sentiment pe care nu-l ştiu defini altfel decât „duioşie”. Mi-au şlefuit colţurile şi mi-au tocit limba, dinţii, unghiile. Orice e îngăduit în iubire. Orice. Apa, în iubire, nu fierbe la o sută de grade, nici unghiul drept n-are nouăzeci. Am scris asta pentru fetele care citesc acest blog şi care mă întreabă, multe, cum e cu iubirea, de unde ştii, cum faci, cum se trece peste dureri şi pasiuni. De parc-aş şti. Am înţeles numai că miza e să nu îmbătrâneşti, să nu te laşi, să nu te acreşti, ca vinurile lăsate peste noapte pe o masă încheiată trist. Am scris de drag. Degeaba. Dacă ajută pe cineva, e perfect. Pe mine m-a ajutat teribil să scriu simplu, cuminte şi aşezat, despre marea mea iubire: următoarea”, a scris Teo Trandafir, pe blogul personal, despre impresionantă şi emoţionanta poveste de dragoste pe care a trăit-o la Piteşti. 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI