Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a apărut miercuri dimineaţă pentru ultima oară în faţa presei argeşene, în obişnuita conferinţă de presă a instituţiei, devenită astfel una extraordinară.

Nicolescu a contestat modul în care prefectul judeţului, Cristian Soare, a decis încetarea mandatului său şi a subliniat că, potrivit părerii sale, şi a specialiaştilor consultaţi, acesta şi-a depăşit atribuţiile. El a explicat că, era de competenţa Consiliului Judeţean, reunit în şedinţă publică, să decidă ce sancţiune îi aplică pentru faptul că s-a aflat la un moment dat în conflic de interese, ori penalizarea la salariu ori revocarea din funcţie, după cum spune legea. Nicolescu a ţinut să specifice că respectă decizia ANI, care a judecat că a fost în conflict de interese, chiar dacă acest lucru s-a petrecut înainte ca ANI să existe ca instituţie şi aceste chestiuni să fie reglementate de lege. Cu toate acestea, a mai spus el, nu va contesta decizia prefectului pentru că nu mai are niciun fel de rost, deoarece şi-a încheiat activitatea politică. De asemenea, el a specificat încă o dată că decizia de a se retrage din fruntea PSD Argeş i-a aparţinut şi nu a fost suspendat de Ponta, aşa cum s-a spus, motivul fiind starea de sănătate. Cât despre succesorul său în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, Nicolescu a ţinut să precizeze că lasă în urmă o echipă, cu membri bine pregătiţi, capabili să îşi asume această responsabilitate, şi nicidecum nu a pregăti niciun moştenitor personal, cu atât mai puţin vreun membru al familie. Aceasta, ca răspuns la numeroasele critici, de-a lungul timpului, conform cărora ar fi insistat ca anumite persoane, plăcute lui, să rămână în fruntea PSD. „Eu cred că în atâţia ani am creat un colectiv. Au dreptul să judece şi să ia atitudinea pe care o consideră. Dacă vor dori să discute cu mine bine, dacă nu, nu! La acest final n-am creat urmaşi ai mei personal, am lăsat libertatea ca să candideze cine vrea. Echipa din PSD este bine pregătită, diversificată, au rezerve, au de unde alege. Am atras atenţia tinerilor că se grăbesc să se bată între ei, pentru că statutul stabilea şi un locţiitor, dacă stăteau să îl citească. Nu am profil pentru un singur om, am profilul unei echipe puternice. Primarii cu care am colaborat sunt convins că au maturitatea să ia decizia pe care o consideră de cuviinţă“, a mai spus, de acum, fostul preşedite al CJ.
În ce priveşte succesorul la CJ, vineri va fi numit un interimar până ce se vor desfăşura alegeri. „În şedinţa următoare se aduce la cunoştiinţă că de drept este preşedinte al CJ Arges dl. Tecău. De fiecare dată a avut competenţele din partea mea. Nu cred ca va fi o problema ca Tecău să preia conducerea mai ales că regulamentul spune că vicepreşedintele care are cele mai multe mandate preia conducerea până la organizarea alegerilor” a afirmat Nicolescu. Cât despre planuri de viitor, acesta a declarat că, în funcţie de cum îi va permite sănătatea, va munci în continuare, fiindcă va avea ce face, şi că speră că, după această schimbare din viaţa sa, cei cu care a colaborat până acum îl vor saluta şi de acum înainte pe stradă. Asta, pentru că are de gând să râmână în continuare un om implicat în viaţa judeţului. „Şi pentru că este ultima oară când apar în faţa presei în această calitate vreau să vă mai spun că nu tot ce s-a spus despre mine este şi adevărat. Nu se deschidea ceva, nu se construia ceva în judeţ, că toate erau ale lui Nicolescu sau el era în spatele oricărei afaceri. Toate au fost speculaţii, dar asta este viaţa. Cei de la ANI au verificat tot şi nu au găsit nici terenurile despre care să spune că le am prin tot judeţul. Nu spun că am fost cruce de închinat, dar nici vinovat de toate faptele pentru care sunt acuzat. Poate odată o să pot spune mai multe, dar acum nu este momentul. Va veni o zi…“, a concluzionat Constantin Nicolescu la ultima sa prezenţă în sala mare a Consiliului Judeţean în calitate de şef al cestei intituţii.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI