Telefoanele politicienilor din Argeş

ALO Oficialităţile din Argeş s-au înscris în „partidul” smartphone-urilor. Ne aflăm în era „super telefoanelor“, iar oficialităţile din Argeş s-au pus la punct cu cele mai noi tehnologii în domeniu, dovadă fiind faptul că cei mai mulţi au smartphone-uri de ultimă generaţie, pe care le folosesc atât pentru clasicele convorbiri, cât şi pentru navigat pe Internet.
Vicepreşedintele CJ Argeş – Simona Bucura-Oprescu, este un fan declarat al mărcii „Nokia”: „În prezent, am un smartphone Nokia E72, pe care îl deţin de trei ani. Este un telefon foarte performant şi cu numeroase funcţii şi aplicaţii, pe care îl folosesc atât pentru vorbit, cât şi pentru Internet. În orice caz, un telefon, oricât de performant ar fi, nu poate înlocui factorul uman. Tot acesta din urmă rămâne de bază”.

Şi prefectul Gheorghe Davidescu este în „clubul” pasionaţilor de telefoane „Nokia”: „Folosesc Nokia de când mă ştiu, iar, la ora actuală, am un model Nokia C5. Mi-au plăcut dintotdeauna telefoanele cu un design clasic, iar „Nokia” excelează aici. Nu aş alege un „BlackBerry”, pentru că are tastatura ca la calculator, iar eu m-am obişnuit cu tastele de la „Nokia” şi acum trimit foarte repede mesaje”.
Primarul Tudor Pendiuc, ca şi… Preşedintele Barack Obama, deţine un smartphone „BlackBerry”: “Este un telefon de ultimă generaţie, care îmi este foarte util în activitatea mea. I-am învăţat toate funcţiile, iar pe Internet intru doar când am timp. Doar mă gândesc, şi telefonul îmi rezolvă toate problemele. Glumesc, evident”.
Deputatul Sorin Pandele deţine două telefoane performante: „Am de câţiva ani un Nokia E51 şi mai nou un BlackBerry Curve. Acesta din urmă este cu adevărat un smartphone de ultimă generaţie, cu o tehnologie de excepţie. Ambele telefoane sunt personale, iar pe BlackBerry folosesc abonamentul de la Parlament. Le folosesc atât pentru vorbit, cât şi pentru Internet şi am învăţat toate funcţiile acestor telefoane”.

Liderii PDL şi „Ducele” de Albota s-au dat cu…iPhone 4

Şeful învăţământului argeşean, „generalul” Gabriel Bratu este un „abonat” la tehnologia de ultimă generaţie: „Deţin două smartphone-uri, un Nokia E71 şi un iPhone 4. Pe primul îl folosesc pentru vorbit, iar pe cel de-al doilea, pentru navigat pe Internet. Sunt foarte mulţumit de ambele telefoane. În orice caz, ele nu pot înlocui o secretară, nu pot să îmi pregătească o mapă de o jumătate de metru cub pe zi”.
Preşedintele PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, nu a rămas nici el indiferent la ultimele noutăţi în ceea ce priveşte telefonia mobilă, aşa că şi-a achiziţionat un iPhone 4 care îi este extrem de util în activitatea profesională.
În „partidul” iPhone 4 s-a înscris şi „Ducele” de Albota, Ion Dumitru: „Telefonul este luat pe firma fiicei mele. Este un telefon deştept, foarte bun pentru un om de afaceri. Aş zice că iPhone 4 este mai deştept şi decât un inginer. Nu mi-am luat BlackBerry, pentru că eu am degetele mari şi nu pot să tastez pe el”.
Primarul din Bradu, Florin Frătică, a fost şi el cucerit de tehnologie, dovadă că telefonul pe care îl foloseşte atât pentru vorbit, cât şi pentru navigat online este tot „bijuteria” iPhone 4. În ceea ce-i priveşte pe primarii din Ungheni şi Oarja, Iulian Miu şi Costel Bâlea, aceştia au preferat marca BlackBerry. Liderul PDL, pe zona Curtea de Argeş, Ştefan Lăzăroiu, este şi el un fan recunoscut al mărcii iPhone 4.
Primarul din Băbana – Bebe Ivan – este posesorul unui Nokia E51, un telefon inteligent pe care îl deţine de câţiva ani. Mai mult, primarul Bebe Ivan şi-a personalizat telefonul cu tonuri de apel distincte şi originale pentru fiecare instituţie importantă care îl apelează.
Preşedintele CJ Argeş – Constantin Nicolescu nu se numără printre fanii telefoanelor sofisticate, acesta preferând un model simplu, lansat pe piaţă acum şapte ani, Nokia 6230. Şefa ASP Argeş, doctoriţa Anca Alexandrescu, are în schimb unul dintre cele mai elegante telefoane mobile, un Samsung P520 Giorgio Armani, produs în 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.