15 iunie a fost termenul – limită până la care cei din administraţia publică, centrală sau locală, precum şi instituţiile deconcentrate ar fi trebuit să îşi depună declaraţiile de avere şi interese pentru anul precedent. Evident, nu toţi s-au conformat, încă. Însă lectura declaraţiilor de avere ale celor care şi-au publicat deja hârtiile este extrem de interesantă.

Domnul subprefect are în conturi, după cum spune chiar el, nu mai puţin de 6,5 miliarde de lei – vechi, e adevărat! – trei case şi un teren de aproape 9.000 de metri, plus ceva spaţii comerciale închiriate, de pe urma cărora adună aproape 100.000 de euro anual! Detaliat, declaraţia de avere sună astfel: pe numele soţiei are 50% dintr-un teren intravilan la Moşoaia, în suprafaţă de 8.500 de metri pătraţi; tot pe numele soţiei are o casă de locuit în Piteşti şi un spaţiu comercial de 158 de  metri pătraţi. Împreună, în cote egale, mai au încă o casă şi un spaţiu comercial, de 174 de metri. Mai prost stă la capitolul automobile şi bijuterii de valoare, unde nu a trecut nimic, dar lovitura vine la rubrica depozite şi conturi bancare. Sunt trei la număr, cu sold la zi de 200.000, 200.000 şi 250.000 de RON, adică un total de 6,5 miliarde de lei vechi. Banii au fost obţinuţi, potrivit declaraţiei, mai mult de soţie: 770 de milioane – dividende de la farmacia „Mona”, 97.418 euro din chirii, un pic peste 543 de milioane de lei vechi din salariul de la Camera Deputaţilor şi doar vreo 29 de milioane pe cele câteva zile din anul trecut, cât a fost subprefect.
În comparaţie cu declaraţia de avere a subprefectului, şeful său direct, prefectul Soare, pare sărac lipit pământului. Acesta din urmă are împreună cu soţia două terenuri, de câte 500 de metri fiecare, unul în Piteşti şi unul în Bradu, pe cel din Piteşti având construită şi o casă de numai 400 de metri pătraţi. În plus, prefectul i-a mai cumpărat fiului, în Bucureşti, un apartament de 70 de metri şi un loc de parcare! Autoturismul Ford  Focus e trecut pe cabinetul medical al soţiei, iar anul acesta şi-a vândut vechiul apartament cu 53.000 de euro. La capitolul conturi, prefectul se poate lăuda cu depozite în valoare totală de 45.000 de euro şi 1,4 miliarde de lei vechi şi un cont curent de 68 de milioane. Pe lângă aceşti bani, prefectul a pus 340 de milioane în fondul de pensii.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI