LANSARE Sâmbătă, la Casa Sindicatelor din Piteşti, s-a lansat oficial Alianţa pentru Argeş şi Muscel. Proiectul civic de modernizare a judeţului pe care îl propune Alianţa pentru Argeş şi Muscel are, după cum s-a văzut şi sâmbătă, girul unor susţinători de marcă, unii dintre cei mai importanţi oameni din judeţ, care au demonstrat deja că ştiu ce vorbesc şi că proiectele în care s-au implicat până acum au fost mari succese.
Lansarea Alianţei pentru Argeş şi Muscel desfăşurată sâmbătă, la Casa Sindicatelor din Piteşti, a cărei sală s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au participat, i-a avut la timonă mai mulţi lideri politici: senatorul Mircea Andrei, vicepreşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, primarul Florin Frătică, prim-vicepreşedinţii PDL, Gabriel Bratu şi Cătălin Teodorescu. Odată cu lansarea, peste 30 de primari în funcţie, dar şi alţi 70 de candidaţi la fotoliul de primar au fost prezentaţi oficial din partea Alianţei pentru Argeş şi Muscel, oameni pe care senatorul Andrei mizează în lupta electorală pentru alegerile locale.
Pe lângă liderii politici enumeraţi şi sutele de susţinători, evenimentul de sâmbătă a fost onorat cu prezenţa de numeroase personalităţi argeşene, atât din mediul de afaceri, cât şi cel universitar: Constantin Stroe, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Dacia, omul de afaceri Gheorghe Badea sau noua echipă de conducere a Universităţii Piteşti, rectorul Ionel Didea şi preşedintele Senatului, Nicolae Brânzea. Cu toţii şi-au declarat susţinerea pentru încercarea de a schimba, la alegerile ce se apropie, viziunea şi felul în care este condus judeţul.
„O schimbare a conducerii judeţului nu le poate face decât bine locuitorilor acestui judeţ”
Rectorul Universităţii Piteşti, Ionel Didea, şi preşedintele Senatului, Nicolae Brânzea, dar şi omul de afaceri Gheorghe Badea au fost printre aceia care au transmis mesaje de încurajare candidaţilor Alianţei pentru Argeş şi Muscel, dar şi speranţa într-o schimbare în bine a judeţului.
Unanim apreciat ca unul dintre cele mai bune şi mai aplicate discursuri, cel susţinut de Constantin Stroe a captat atenţia publicului. „O schimbare a conducerii judeţului nu le poate face decât bine locuitorilor acestui judeţ. Zilele trecute am fost la Târgovişte. În urmă cu câţiva ani, drumul dintre Găeşti şi Târgovişte era plin de gropi. Acum, drumul este excelent, iar acel oraş a devenit unul dintre cele mai cochete din România. Aşa trebuie să se întâmple şi cu Piteştiul şi cu Argeşul. Ca director la Dacia, eram bucuros că, în 2001, uzina producea 450 de maşini pe zi. Credeam că acea producţie nu va putea fi depăşită în veci. M-am înşelat! În acest moment, producem peste 1.400 de maşini pe zi, dar cu o altă generaţie. Nu îmi este ruşine să recunosc asta, o fac chiar cu mândrie. Deci ideea că nu se poate mai mult sau mai bine nu îşi are rostul. Este momentul ca şi în Argeş să se întâmple ceva bun!”, a declarat Stroe.
Ropote de aplauze a primit şi Gheorghe Badea, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Argeş, managerul Grupului Industria Componente: „Sunt convins că această Alianţă a fost făcută pentru a aduce societatea argeşeană acolo unde îi este locul şi să nu ne mai căutăm locul pe ultima treaptă a podiumului. Grupul pe care îl conduc a fost alături de ce este demn de respect şi vă asigur că vom fi şi lângă dumneavoastră, pentru că vreţi să faceţi ceva deosebit pentru Argeş.
În ceea ce-l priveşte pe rectorul Universităţii Piteşti, Ionel Didea, acesta a spus că obiectivele Alianţei pentru Argeş şi Muscel şi le doreşte orice argeşean şi „doar cei care nu vor binele judeţului au ceva împotrivă”.
Cele 10 puncte ale Alianţei pentru Argeş şi Muscel, propuse de Mircea Andrei
Alianţa pentru Argeş şi Muscel are ca obiectiv să devină o coaliţie pentru Argeş şi mai puţin o mişcare politică, ea propunându-şi să se identifice cu obiectivele judeţului, nu cu politica de partid. Mircea Andrei a prezentat sâmbătă principalele obiective ale Alianţei pentru Argeş şi Muscel:
1. Mobilizarea tuturor forţelor politice, economice şi civice pentru stabilirea viitoarei regiuni la Piteşti
2. Dezvoltarea turismului în zona de nord a judeţului Argeş
3. Transformarea regiunii Argeş într-o zonă ecologică
4. Sprijinirea dezvoltării celor mai importante lucrări de infrastructură, cu accent pe reabilitarea DN 73 Piteşti-Câmpulung, Piteşti-Alexandria, Piteşti-Drăgăşani şi construcţia segmentului de autostradă Piteşti-Sibiu
5. Demersuri privind realizarea Catedralei Argeşului
6. Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale în judeţul Argeş
7. Dialogul social, deschis permanent cu toţi cetăţenii
8. Meritocraţia şi promovarea valorilor şi a tinerilor
9. Sprijinirea administraţiilor locale din judeţ, indiferent de culoarea politică a acestora
10. Dezvoltarea agricolă şi investiţiile în domeniul rural.