Stomatologul Eny Pavel are acasă 450 de… căţei

COLECŢIE INEDITĂ! Cu siguranţă că cele 450 de exponate de câini sau căţei având diferite forme şi mărimi fac din colecţia doctoriţei Eny Pavel din Piteşti una dintre cele mai mari din judeţ, dar şi din ţară.

Piesa de rezistenţă o reprezintă un bibelou care a aparţinut Casei Regale a României. Doctoriţa Eny Pavel, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate dentiste din Piteşti, are o inedită colecţie de 450 de bibelouri şi miniaturi reprezentând căţei.

Este vorba de o colecţie de bibelouri şi reproduceri a căţeilor de orice rasă, orice mărime, orice material… „Am ajuns la 450, şi vreau să vă spun că nu am absolut nicio dublură! Fiecare e unicat! Am bibelouri făcute din ceramică la cel mai fin porţelan de Bohemia, dar şi din metal, unele preţioase, din os, din sticlă sau bijuterii în formă de căţei. Unii sunt în mărime naturală, alţii miniaturi de numai 2 centimetri”, spune doctoriţa Pavel.

De colecţie s-a apucat în 1985 şi… continuă! Prietenii apropiaţi, cunoştinţele, dar şi pacienţii, cunoscându-i pasiunea, preferă să îi aducă astfel de cadouri, pe care ştiu cu siguranţă că le va aprecia. Unul dintre cele mai frumoase daruri de acest fel l-a primit de la Viorica Nicolescu, soţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu. „Este un bibelou din porţelan de Bavaria, un căţel lup. Era un cadou primit de domnia sa de la domnul Nicolescu, după una dintre deplasările sale, dar, pentru că ştia de colecţia mea, a renunţat la el şi mi l-a dăruit mie! A fost un gest superb şi total neaşteptat, tocmai pentru că deşi avea o valoare sentimentală, mi l-a oferit mie”, mai spune doctoriţa.
În ceea ce priveşte valoarea, nu a stat niciodată să-şi cuantifice colecţia. „Cel mai vechi este un bibelou din 1888, iar printre cele mai deosebite se numără unul care a aparţinut Casei Regale a României, în vremea lui Carol I. L-am cumpărat pe vremuri, de la o consignaţie din Bucureşti, unde am dat întâmplător peste el!”, spune Eny Pavel.
Evident, de-a lungul vremii, inevitabil, s-au mai produs şi accidente. Ţinând cont că toate piesele au valoare sentimentală, problema a fost una mare! „Pe unii i-am mai spart, pe alţii i-am mai reparat, ce se mai putea repara… Dar de fiecare dată a fost vina mea, exclusiv, pentru că nimeni din cei ai casei nu îndrăzneşte măcar să şteargă praful sau să umble prin ei! De frică! Deşi, pentru că deja am depăşit limita şi măsura, mi-au exilat „căţelodromul” în pod. Mă rog, în mansardă! Au rămas în living căţeii în mărime naturală, vreo 5, pe care mi i-a adus cineva din Italia, şi miniaturile foarte speciale. Restul colecţiei e înşirată frumos pe poliţe, în mansardă”, ne-a dezvăluit doamna doctor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.