MISIUNE DUREROASĂ. Unic în sudul ţării, la Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Ştefăneşti, bolnavii incurabili sau în faza terminală sunt pregătiţi de o echipă medicală să-şi accepte moartea. Aceasta este misiunea pe care şi-au asumat-o cadrele medicale de la Ştefăneşti. O boală incurabilă nu înseamnă doar suferinţă fizică. Disperarea, frica, revolta şi întrebările ce par fără răspuns înseamnă tot o durere ce are nevoie de alinare. Chiar dacă, pentru corp, boala este incurabilă, sufletul poate fi tămăduit şi, până la urmă, acesta este, poate, cel mai important lucru în ultimele clipe de viaţă. Aceasta este misiunea pe care şi-au asumat-o cadrele medicale de la Spitalul de Boli Cronice şi Geriatrie Ştefăneşti, unde există singurul compartiment de îngrijiri paliative din sudul ţării, pentru bolnavii în stadiu terminal. Sunt oamenii cărora le trec prin minte, în fiecare zi, diagnostice grele şi cuvinte precum „faza terminală” sau verdicte ca „bolnav incurabil”. Medicii de îngrijire paliativă mai ştiu că nu trebuie să promiţi nimic unui pacient în faza terminală. În schimb, puţinul timp pe care-l mai are de trăit trebuie petrecut cât mai frumos.

„Îi învăţăm să trăiască, înainte să moară”

„Oricare ar fi boala, oricât de avansată ar fi ea, oricare ar fi fost tratamentele anterioare, mesajul îngrijirii paliative este că întotdeauna mai este ceva de făcut pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii  pacientului. Noi nu vrem doar să ne ajutăm pacienţii să moară cu demnitate, ci şi să îi învăţăm să trăiască, înainte să moară!”, ne-a spus Anca Stoiculescu, managerul spitalului din Ştefăneşti.
Pentru acest lucru, trei medici, asistente, psiholog, asistent social şi alte cadre medicale au fost specializate la „Hospice Casa Speranţei”, prima organizaţie  neguvernamentală din ţară ce se ocupă de îngrijiri paliative şi centru de excelenţă al Europei de Est. „Serviciile noastre se adresează pacienţilor în stadiu terminal, de regulă celor bolnavi de cancer, care au epuizat tratamentul curativ. Dar nu ne adresăm doar părţii medicale, ci şi componentei spirituale. Munca e foarte grea şi nu e eficientă decât în echipă. Noi nici nu scurtăm, nici nu creştem durata vieţii unui pacient. Altcineva decide, acolo, Sus! Treaba noastră este să facem acele ultime zile mai suportabile, să îi ajutăm să găsească un pic de bucurie şi în acele zile grele!”, ne-a declarat dr. Mariana Neamţu (foto), coordonatoarea programului de la Ştefăneşti. Practic, cadrele medicale de la Ştefăneşti şi-au asumat dificila misiune de a-i învăţa pe cei aflaţi în ultimele clipe ale vieţii să părăsească această lume demn şi frumos. Deşi, modeşti, nu recunosc acest lucru şi nu îşi asumă meritele. „Încercăm să fim cât mai apropiaţi de pacienţi, să-i ajutăm să îşi accepte boala. În acelaşi timp, suntem un sprijin foarte important pentru familiile celor bolnavi. Trebuie să le oferim un răspuns pertinent la întrebările care îi frământă: cum va fi?, ce va fi?, cum se va întâmpla? Desprinderea e foarte grea şi ei trebuie pregătiţi cât se poate în a înţelege această perioadă din viaţa celui drag lor. Despărţirea este foarte grea! Oricât te-ai obişnui cu gândul, oricât ţi-ai spune că e inevitabil şi poate că e chiar mai bine aşa, momentul despărţirii este foarte greu. Şi pentru pacient, şi pentru familie, şi pentru noi, până la urmă! Nu putem rămâne indiferenţi!”, mai explică dr. Neamţu.

„Să ai 30 de ani şi copil mic, nu poţi accepta moartea!”

Deşi sunt obişnuiţi, de atâţia ani, să le vegheze ultimele clipe, moartea îi afectează pe cei care lucrează la Spitalul Ştefăneşti. Însă, poate mai grea decât moartea, este partea în care trebuie să le explice pacienţilor care va fi evoluţia bolii şi cum se va produce sfârşitul. Dacă persoanele în vârstă sunt împăcate cu apropierea morţii, tinerii sunt pacienţii cei mai dificili. Pentru că boala e mai agresivă şi ei – mult mai conştienţi, lupta pentru viaţă este cu atât mai îndârjită, iar faptul că nu poţi schimba cu nimic destinul lor este frustrant. „Majoritatea nu acceptă sau acceptă foarte târziu. Să ai 30 de ani şi copil mic, nu poţi accepta moartea! Ei luptă în permanenţă şi reuşesc, cumva, să îşi ia la revedere, dar e o situaţie foarte dramatică”. Cel mai tânăr pacient al secţiei a fost un băiat de doar 24 ani, cu tumoră hepatică, iar unul dintre cele mai grave cazuri, o pacientă tânără cu neoplasm de limbă, ce a avut nevoie de îngrijiri speciale. Povestind din experienţă, cadrele medicale spun că cele mai multe cazuri tratate au fost cele de cancer pulmonar la bărbaţi, iar cele mai grave, cancerele de sferă ORL, care avansează extraordinar de repede şi se manifestă foarte dureros, din toate punctele de vedere.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI