Sonimpex Topoloveni, alături de copiii cu nevoi speciale, la CONIL Fest – Festivalul Integrării

989 views

În perioada 28 – 29 ianuarie a avut loc la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti cea de-a XIV-a ediție CONIL Fest – Festivalul Integrării. Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii cu nevoi speciale i-au purtat pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit.
Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate le-au fost oferite de invitații speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Printre sponsori s-a numărat şi compania Sonimpex Topoloveni, al cărei director este Bibiana Stanciulov. „Sonimpex Topoloveni este alaturi de Asociatia Conil la Festivalul Integrarii cu magiunurile Topoloveni din mar, struguri si dovleac – produse 100% naturale, realizate dintr-un singur ingredient – strict fructul proaspăt – FARA ZAHAR ADAUGAT, fara E-uri, fara conservanti, fara gluten. Participarea Sonimpex Topoloveni cu alimentele functionale Topoloveni si Topoloveana alaturi de copii eminenti sau in situatii dificile a devenit o traditie si o credinta a noastra. Dorim mult succes copiilor tipici si atipici din toata tara care participa la acest eveniment”, a postat pe pagina sa de Facebook, Bibiana Stanciulov.

Comments

comments