DESTIN Pe 30 noiembrie 1993, fondatorul grupului „Song”, Ioan Luchian Mihalea, era ucis cu bestialitate, în propria casă. Deşi oribila crimă care a îngrozit întreaga ţară a căzut ca un trăsnet peste familia marelui artist, soţia şi fiul acestuia şi-au continuat viaţa la Piteşti, iar de curând, Ionuţ Mihalea a absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universităţii Piteşti, refuzând să meargă în Bucureşti, oraşul unde tatăl său a fost ucis la vârsta de 42 de ani. În ultima zi din noiembrie 1993, o veste cumplită cutremura lumea artistică românească şi îndolia inimile a milioane de admiratori: Ioan Luchian Mihalea, liderul grupului „Song”, compozitor, interpret şi realizator de televiziune, fusese asasinat în propria locuinţă, bătut cu bestialitate şi apoi strangulat cu un cablu. Asasinii? Doi tineri de 19 ani, Ioan Păun şi Ioan Florian Gavrilă, muncitori la Metrorex. Deşi, la momentul respectiv, în presă s-a speculat faptul că Mihalea ar fi fost homosexual şi că cei doi tineri l-au ucis pentru că nu s-au înţeles la bani în urma unei partide de sex, după 16 ani de detenţie, unul dintre criminali, Ioan Păun, a rupt tăcerea şi a declarat, pentru prima dată într-un interviu, că au mers la Mihalea să fure şi nu din alt motiv. „Am sunat, iar el a crăpat uşa. Nu cred că s-a uitat pe vizor, pentru că a răspuns imediat. Atunci noi am intrat peste el şi am început să-l lovim. Dădeam unde apucam, mai ales în cap. Apoi am furat tot ce era de valoare prin casă. Nu am planificat să-l omorâm. Am vrut doar să-l jefuim, pentru că eram siguri că are mulţi bani în casă. Presa a spus atunci despre Mihalea că ar fi homosexual şi de aici a apărut întreaga poveste cu partida de sex neplătită. Eu nu ştiu nimic despre asta”, a mărturisit criminalul, în emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1. Păun a mai spus că regretă enorm fapta de atunci şi că, după ce şi-a dat seama de monstruozitatea pe care a comisese, a fost tentat să se sinucidă, la fel ca şi colegul său, Florian Gavrilă, care a înghiţit de mai multe ori zeci de pastile de Diazepam.
„Ionuţ are aceleaşi gesturi ale mâinii, ale capului, şi aceleaşi expresii ale chipului ca şi tatăl său, Luchian Mihalea”
La data crimei, Ioan Luchian Mihalea avea numai 42 de ani şi era căsătorit cu o piteşteancă, şi ea componentă a grupului „Song”. Soţia, Adina, şi băieţelul lor, Ionuţ, care nu împlinise încă patru ani la acea vreme, locuiau la Piteşti, unde stau şi acum. Pentru ei, pierderea lui Mihalea, mai ales în acele circumstanţe, a fost o cotitură a destinului. Însă, chiar dacă au trecut aproape 20 de ani de la tragica dispariţie, Ioan Luchian Mihalea continuă să trăiască şi să existe spiritual, prin soţia şi fiul său. Mai ales prin fiul său, care îi seamănă leit.
În urmă cu câteva zile, Adina Mihalea a acceptat să ne vorbească, în exclusivitate, despre cum a decurs viaţa lor personală, fără marele artist. Chiar dacă a ajuns la o vârstă pe care refuză să o dezvăluie – pentru că, aşa cum ne-a mărturisit, nu o simte sub nicio formă – Adina Mihalea este o femeie superbă din toate punctele de vedete. Trecută prin încercări cumplite, a reuşit să îşi păstreze o fire mai mult decât plăcută, un simţ al umorului foarte dezvoltat şi o dorinţă de viaţă destul de rar întâlnite. A recunoscut însă, de mai multe ori, că, la început, după ceea ce s-a petrecut cu soţul său, a fost foarte greu să îşi revină. Însă, având de crescut singură un copil, a fost nevoită să meargă înainte. A ales să trăiască în continuare în Piteşti şi să îşi crească băiatul fără ajutorul altcuiva, pentru că nu a crezut niciodată că ar mai putea găsi un bărbat care să se ridice la înălţimea adevăratului tată al lui Ionuţ, marele artist Ioan Luchian Mihalea.
Deşi e absolventă de Engleză, Adina lucrează ca logoped în Piteşti şi adoră copiii, care, la rândul lor, o iubesc necondiţionat. Şi acum, după 20 de ani, poartă în telefon poza celui ce i-a fost soţ, alături de cea a lui Ionuţ! Iubeşte marea, este pasionată de sport şi de salsa, apucându-se de dans acum cinci ani, şi adoră animalele.
Ionuţ este, însă, cel căruia i-a dedicat întreaga sa atenţie. Acesta are acum 23 de ani, şi de curând a absolvit Facultatea de Calculatoare la Universitatea de Stat din Piteşti şi se pregăteşte să înceapă un Masterat în acelaşi domeniu. El este centrul universului ei şi este extrem de mândră de felul cum acesta s-a dezvoltat ca adult şi de cum a reuşit să îl crească. Însă, regretul că, în momentele importante, când erau de luat decizii cruciale în viaţă, sufletul său pereche nu i-a mai fost alături, se aşterne ca un nor peste seninătatea chipului interlocutoarei noastre.
Totuşi, Dumnezeu se pare că a găsit o soluţie pentru a suplini dispariţia marelui „Oanţă” din viaţa sa, aşa cum îi spuneau apropiaţii lui Mihalea, astfel că, pe măsură ce a crescut, Ionuţ a început să aibă tot mai mult din caracterul, gesturile şi atitudinile tatălui său. Şi asta pur instinctiv, pentru că el nu a avut timpul necesar pentru a conştientiza ceva din toate acestea, fiindcă la moartea tatălui său avea mai puţin de 4 ani.
„Pur şi simplu, când stăm de vorbă, observ în mimica şi mişcările lui Ionuţ aceleaşi gesturi ale mâinii, ale capului, şi aceleaşi expresii ale chipului ca şi la tatăl său. La trăsături seamănă ca două picături de apă: are aceiaşi ochi, doar că sunt mai închişi la culoare, atât de negri că nu i se distinge pupila, aceleaşi arcade, aceeaşi frunte… Aceeaşi formă a nasului şi a gurii pe care le avea Oanţă – spune Adina Mihalea. Ionuţ nici nu împlinise patru ani când s-a întâmplat tragedia, iar minciunile care s-au spus despre Luchian, despre faptul că ar fi avut relaţii nefireşti, exagerările şi invenţiile pe care ajunsesem să le citesc, erau ceva îngrozitor. Presa era la început, într-o perioadă sălbatică, când scotea în faţă tot ce era mai rău şi vâna doar mizerii. „”Evenimentul Zilei” a fost atunci unul dintre ziarele care au scris cel mai urât şi cele mai mari minciuni. De aceea mă feresc şi acum de tabloide şi foarte rar accept să vorbesc cu presa. Am ajuns persoană publică fără să vreau! Dar asta este. M-am concentrat însă pentru a-l creşte pe Ionuţ aşa cum trebuie.
Uneori, când aveam de luat o decizie, mă gândeam ce mi-a zis Luchian şi am ţinut cont de părerile sale. Mi-ar fi plăcut ca Ionuţ să facă şi el muzică, şi chiar a fost la pian până la 6 ani, dar mai mult împins de mine. Lui îi plăceau calculatoarele! Şi atunci m-am ghidat după ce spunea soţul meu, când vorbeam despre viitorul copilului şi despre faptul că mie mi-ar fi plăcut ca cel mic să îl urmeze în carieră: trebuie să îl lăsăm să facă ce îi place în viaţă! Şi l-am lăsat! Acum, uneori, şi Ionuţ regretă că nu a făcut muzică, dar dacă nu a avut chemare… Poate că dacă tatăl său ar fi trăit, şi Ionuţ s-ar fi format altfel. Şi sunt convinsă că s-ar fi înţeles foarte bine. Însă aşa a fost să fie. Acum, Ionuţ este foarte ataşat de mine. Chiar discutăm de multe ori şi mă întreabă cum am reuşit să îl ţin atât de apropiat. Dar nu i-am impus nimic, mai degrabă l-am educat prin puterea exemplului. În ce priveşte viitorul său, este foarte, foarte pasionat de calculatoare şi vrea să continue în acest domeniu. A ales să studieze aici, la Piteşti, pentru că nu suportă Bucureştiul. Şi dacă ar fi să plece de acasă, ar prefera mai degrabă să lucreze în străinătate. Însă, cum şi aşa suntem doar noi doi, cred că mi-ar fi greu să îl ştiu singur şi departe!”, ne-a mai destăinuit Adina Mihalea.
„Am păstrat acel apartament şi am mai fost acolo, când şi când, însă de fiecare dată m-am simţit ciudat!”
Deşi era foarte mic atunci când tatăl său a fost ucis, Ionuţ are încă amintirea lui în memorie. Pozele şi înregistrările pe care mama sa le păstrează cu sfinţenie contribuie şi ele la acest lucru. „Când Luchian venea la Piteşti, umbla cu Ionuţ numai pe umeri, ca el să vadă de la înălţime. Voiam însă să ne mutăm şi noi la Bucureşti să fim cu toţii mai mult timp împreună. Ne pregătisem deja, schimbasem apartamentul pe care îl aveam cu unul cu trei camere – cel unde s-a petrecut nenorocirea – şi alesesem şi şcoala lui Ionuţ. Cumpărase tapetul şi comandase mobila. Dar s-a întâmplat nenorocirea… Acum, în acel apartament stă o prietenă. Deşi l-am păstrat şi am mai fost acolo când şi când, de fiecare dată m-am simţit ciudat. Şi cred că i-am transmis această stare şi fiului meu, pentru că şi el are aceleaşi trăiri…”, spune, cu tristeţe, soţia marelui dispărut.
Ioan Luchian Mihalea nu trăieşte doar în amintirile soţiei şi fiului său. Mulţi dintre cei peste 600 de tineri studenţi ce au trecut, de-a lungul timpului, prin grupul „Song”, unii pentru o săptămână, alţii pentru ani, nu l-au putut uita. La fel şi cei care erau doar prichindei de-o şchioapă şi se uitau fascinaţi la el, dirijându-i în cele mai frumoase experienţe ale vieţii lor, „Minisongul”.
Astfel că, în fiecare an, pe 15 decembrie, când ar fi fost ziua lui de naştere, se strâng cu toţii şi reînvie tradiţiile grupului. „Nu e nevoie să ne sunăm, se ştie clar! Unii au venit chiar şi din străinătate pentru asta! Ne adunăm şi cântăm vechile cântece cu care am avut succes şi ne amintim de Oanţă! De felul lui de a fi, de veselia lui, de cum ne ţinea uniţi! E o atmosferă deosebită!”.
Mai nou, pentru a reînvia spiritul grupului, Adina a creat un cont pe Facebook pentru fani şi un canal pe YouTube unde a reuşit să încarce o mare parte dintre clipurile „Song”-ului şi ale „Minisong”-ului, dar şi câteva dintre cele mai frumoase concerte susţinute de cele două grupuri. Şi-a propus să fie şi mai activă şi să nu lase să se piardă amintiri atât de plăcute şi realizări deosebite, pe care majoritatea nu reuşesc să le adune într-o viaţă, şi nu doar în cei 42 de ani cât Ioan Luchian Mihalea a trăit fizic pe acest pământ.
