Comisia Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European a avizat înfiinţarea Parchetului European, care poate descinde în orice stat membru al Uniunii. Parchetul European va avea 25 de anchetatori, dintre care va fi ales un şef, dar şi procurori delgaţi în fiecare stat membru al Uniunii. Procurorii europeni vor putea interveni în orice stat membru, vor putea superviza anchetele parchetelor naţionale şi vor putea opera descinderi, percheziţii şi reţineri.

Şi cum până acum DNA îi ancheta pe afaceriştii şi politicienii români, Parchetul European nu va trebui nici măcar să dea socoteală pe plan naţional. Aceiaşi procurori europeni vor putea coordona anchete care vizează infracţiuni transfrontaliere, de fraudare a fondurilor europene, corupţie şi crimă organizată. Instituţia Parlamentului European se va înfiinţa, cel mai probabil, până la sfârşitul anului.

Proiectul îi aparţine europarlamentarului român Monica Macovei, fost ministru al justiţiei. „Ideea este aceea de a exista proceduri mai rapide pentru cooperarea judiciară la nivel european. Nu va mai fi nevoie de comisii rogatorii, procurorul european va putea cere direct mandate la instanţele din ţările în care intervine”, explică Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul Parchetului European.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI