PROCES PE MILIARDE Odată tovarăşi de partid, fostul prefect Gheorghe Davidescu şi fosta directoare de la RAR Argeş, Iulieana Tuţă, au ajuns acum în instanţă pentru că aceasta din urmă refuză să-i restituie un împrumut de peste două miliarde de lei. Între fostul prefect de Argeş, Gheorghe Davidescu, şi familia Iulieanei Tuţă, ex-director RAR, au existat relaţii de prietenie până de curând, când un împrumut de peste două miliarde de lei i-a transformat în duşmani de moarte. Banii au fost daţi de Gogu Davidescu sub formă de împrumut soţului Iulianei Tuţă, în 2009, pentru câteva luni. Ca să fie şi mai sigur că termenul va fi respectat cu stricteţe, Gogu l-a dus la notar pe Stelian Tuţă pentru a legaliza tranzacţia şi printr-un act oficial.

Numai că Stelian Tuţă nu doar că nu s-a ţinut de cuvânt în ce priveşte data scadentă, ba i-a mai dat şi cu flit lui Gogu Davidescu atunci când acesta aducea în discuţie subiectul restituirii banilor.
Sătul să se roage de soţii Tuţă să-i returneze împrumutul, la începutul acestei luni, Gogu Davidescu l-a dat în judecată pe soţul fostei directoare de la RAR Argeş: „Nu am avut ce să fac! Eu i-am lăsat, dar, când am văzut că nu mai zic nimic de bani, a trebuit să iau o măsură cu ei. Am şi eu nevoie de bani, că sunt în campanie, iar altă cale de a-mi recupera datoria pe care o au la mine nu am găsit, aşa că l-am dat în judecată pe Stelian Tuţă”, ne-a declarat Gheorghe Davidescu.

Gogu riscă un proces cu ANI pentru fals în declaraţii

Cu siguranţă că Gogu Davidescu va avea câştig de cauză în instanţă, iar judecătorii îl vor obliga pe Stelian Tuţă să-i restituie cei două miliarde de lei, numai că acest proces îl poate băga pe fostul prefect într-un mare scandal. În niciuna dintre declaraţiile de avere ale lui Gheorghe Davidescu – nici în cea de prefect, dar nici în cea de la dosarul depus pentru candidatura la funcţia de deputat pe Colegiul Câmpulung – nu este trecut acest împrumut, fapt care îl poate costa pe Gogu un proces cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru fals în declaraţii.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI